Categories: Comunitate

Tribunalul Hunedoara primeşte finanţare pentru reparaţii

Anunţul a fost făcut de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, după ce Compania Naţională de Investiţii a semnat contractul de finanţare.

”Sediul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva este o clădire monument, inclusă în zona de protecţie a Ansamblului urban «Bd. 1 Decembrie 1918» din municipiul Deva. Clădirea prezintă o serie de degradări care necesită intervenţii, iar lucrările de reabilitare şi modernizare vor viza şi adaptări funcţionale pentru crearea unui flux optim spre o sală de judecată atât a completului de judecată, cât şi a deţinuţilor, sau adaptări la normele actuale privind circulaţia neîngrădită a persoanelor cu dizabilităţi”, a arătat ministerul în comunicatul emis presei.
Astfel, principalele categorii de lucrări vor avea în vedere înlocuirea învelitorii acoperişului, lucrări de consolidare, refacere faţade, refacere instalaţii sanitare şi de încălzire, realizare rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, înlocuire tâmplărie etc. Valoarea totală a contractului este de 23,9 milioane lei. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu merita. Se tin numai de greve si abuzuri, etc. Sa le fie taiate salarii le si pensii le nesimtite. Huoooooo

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 ore ago