Categories: Gura lumii

Gura lumii, 6.02.2020

Zarvă mare la o uzină dintr-o zonă cu mulţi purtători de lămpaşe, unde s-a petrecut de pomină după ce s-a îndeplinit un obiectiv. Nu unul ce ar ajuta comunitatea, ba din contră. Completarea vine ca nu cumva lumea să înţeleagă greşit cum că diriguitorii uzinei respective ar fi făcut ceva ce au în fişa postului. Cârcotaşii spun că oamenii au chefuit după ce au reuşit să demoleze şi să vândă la deşeuri o parte a uzinei, iar din afacere şi-au asigurat bănuţii de pensie. Cheful a venit şi ca urmare a faptului că au scăpat cu faţa curată şi toate urmele au fost şterse, astfel că ar fi extrem de greu ca o autoritate intenţionată în aflarea adevărului să mai găsească probe concludente.

Printr-un oraş vestic din sudul judeţului nostru umblă zvonul că şeful urbei şi-ar sacrifica strategul cel mai bun. Respectivul l-a făcut mare, ba în plus i-a suit şi odrasla pe un scaun de înalt funcţionar. Decizia de mazilire a fost luată de către edil, după ce a constatat că soldatul lui a prins atât de multă încredere la popor şi are o aşa mare influenţă, de l-au trecut frisoanele. A avut o străfulgerare cum că-i vrea scaunul. Deşi îi datorează aproape totul, şeful urbei a decis că nu e de glumit cu strategul lui şi-i mai bine să-l exileze. Cârcotaşii spun că omului i s-a pus în vedere să-şi găsească un nou loc de muncă şi i s-au oferit şi câteva alternative. Toate implică relocarea lui cu purcel şi căţel în zone îndepărtate, ca nu cumva să se vorbească de el în campania din vară ori chiar să apară la braţ cu vreun contracandidat.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

15 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

15 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

15 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

15 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

15 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

15 ore ago