Afacerile necurate pe spatele necuvântătoarelor continuă în regiunea sudică a judeţului, unde un scandal imens a scos la iveală cum se sifonau sume uriaşe din buzunarele hunedorenilor. Apele s-au liniştit şi după aproape un an de zile de la demascarea afacerii oneroase, indivizii care au orchestrat-o atunci şi-au reluat activitatea. Gurile rele spun că în bugetul instituţiei a fost prevăzută o sumă consistentă pentru tratarea şi întreţinerea necuvântătoarelor, dar banii au fost cheltuiţi în cu totul alte scopuri. Băieţii deştepţi au profitat de faptul că au primit donaţii, bineînţeles fără a fi trecute în acte. Astfel au avut mână liberă la înfruptat din banii publici. Cum în actele serviciului au trecut că au cheltuit banii pe doftorii şi hrană, totul pare curat ca lacrima. Cum nici superiorii lor nu sunt interesaţi să vadă cum se sifonează banii hunedorenilor, indivizii îşi văd de treabă fără rezerve.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…