BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-un oraș din zonă, ăia cu grade mai mici, care intră sub comanda șefului urbei, se dau cu subsemnatul pe seama colegilor mai coțcari din grad. Bârfitorii spun că ăi mai mari, cum pun mâ­na pe volan, încep bo­cetul că mașinile stau cu rezervorul sec și n-au cu ce să iasă la produs. Gurile rele zic că au dreptate să se vaite, dar nu fiindcă n-ar avea benzină alocată pentru patrulare, ci fiind­că un șmecher le golește rezervoarele mai abitir decât suge țânțarul. Cârcotașii mai bagă și că tot car­bu­rantul ăla dispărut ajun­ge, surprinzător, exact în mașinile șefului și ale găștii lui de apropiați. Cum ăștia mici n-au ce face decât să bombăne pe la colțuri, oamenii aș­teaptă și câte o noap­te ca cineva să ajungă la solicitare.

O numire în funcție la o instituție este, de fapt, un plocon făcut unui afacerist recu­nos­cut că e un mare ma­es­tru păpușar. Gurile rele spun că beneficiarul, mai exact norocoasa care a primit postul, este fiica păpușarului, o tipă cunoscută mai mult din selfie-uri și din nopți pierdute prin clu­buri decât din vreo trea­bă serioasă făcută vreodată. Cârcotașii zic că domnișoara va pune laba pe o bucată zdra­vănă din bugetul insti­tuției și o va toca cum îi pică ei mai bine. Așa că nu ne-ar mira deloc ca angajații să primească, în loc de echipament de lucru, ținute de firmă din­tr-o colecție toam­nă-iarnă.