Sport

Triatlon. Francezul Felix Duchampt a primit cetăţenia română

Nicolae Gavrea

Triatlonistul francez Felix Duchampt (foto) este proaspăt cetăţean român şi de acum va putea reprezenta România în competiţiile internaţionale. Ocupant al locului 41 în clasamentul mondial masculin, Felix Duchampt se află în plin proces de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Sportivul, împreună cu Ovidiu Burghelea, secretarul general al Federaţiei Române de Triatlon, s-au întâlnit la Casa Olimpică din Bucureşti cu Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi cu George Boroi, secretarul general al COSR.
”Team Romania se bucură şi-l aşteaptă în echipă! Demersurile de naturalizare au fost începute de regretatul preşedinte al federaţiei Peter Klosz şi ne bucurăm acum că acestea s-au concretizat, iar Felix poate să reprezinte România. Noi îl vom susţine să se califice la Jocurile de la Tokyo!”, a declarat Mihai Covaliu.
„Felix Duchampt e foarte mândru şi el îşi doreşte să reprezinte ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Visul lui cel mare este însă să reprezinte România la ediţia de vara din 2024 a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Paris, oraşul său natal. El îşi doreşte să concureze pentru România şi în faţa părinţilor, a familiei şi a prietenilor săi“, a declarat Ovidiu Burghelea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura