Politica si administratie

Trezorierul PNL Hunedoara a trecut la ALDE

05 BreteanManagerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie de la Geoagiu, Dorel Bretean, a părăsit PNL şi s-a înscris în ALDE. „Da, m-am înscris în ALDE. Din PNL am demisionat din 12 iulie”, ne-a declarat Bretean, care a mai dorit să sublinieze că nu doreşte să fie mărul discordiei dintre cele două partide.
Totuşi, foştii colegi de la PNL susţin că nu au primit nici o cerere de demisie din partid din partea lui Dorel Bretean. Mai ales că acesta nu poate pleca de pe o zi pe alta, deoarece avea funcţia de trezorier al organizaţiei judeţene. „Nu avem înregistrată la sediul partidului nici o demisie din partea lui Dorel Bretean. Înainte să demisioneze ar trebui să predea gestiunea, deoarece este trezorierul organizaţiei judeţene”, a afirmat Oana Frânc, purtătorul de cuvânt al PNL Hunedoara.
Dorel Bretean este managerul Spitalului de Pneumoftiziologie de la Geoagiu din 2010, funcţie pe care a fost numit printr-o decizie a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara de atunci, Mircea Moloţ, care este preşedintele ALDE Hunedoara. (N.Bumbac)

2 comentarii la „Trezorierul PNL Hunedoara a trecut la ALDE

  • bravo nea Dorel, doar n o sa ti pierzi serviciu pentru o prostie, ai facut sper pasul bun.

  • Onorabila purtatoare de cuvant, ar trebui sa predea un Raport si nu „Gestiunea”.
    Cat despre Dorel, cam tarziu, da’ mai bine decat niciodata.
    Succesuri in ALDE.
    Desi „aripa liberala” moare si in ALDE nu doar in PNL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura