Actualitate

Trenuri puse în pericol de doi hoți

Doi bărbați din municipiul Deva au fost acuzați de procurori pentru că au tăiat și sustras mai multe cabluri de alimentare a instalației de dirijare și semnalizare a circulației feroviare și a semnalelor de in­trare în Stația C.F. Simeria, punând astfel în pericol siguranța feroviară.
Mai multe trenuri au înregistrat întârzieri din cauza furtului. Hoții au fost prinși la mică distanță de locul infracțiunii. „În con­tinuarea cercetărilor privind sustragerea bu­nurilor menționate anterior, consta­tân­du-se de către organele de cercetare pe­nală că, în proximitatea locului de unde au fost sustrase tronsoanele de cablu, se afla un grup de persoane, cei dintâi au pro­ce­dat la legitimarea acestora și la adresarea de întrebări investigative, context în care numiții D.P. și B.I. au declarat că ei sunt autorii sustragerii, menționând că la co­miterea faptei au folosit un târnăcop și un ciocan, care au fost identificate la fața locului și ulterior ridicate de organele de poliție”, arată anchetatorii. Cei doi hoți
le-au spus anchetatorilor că voiau să ducă bucățile de conductori electrici la centrele de fier vechi pentru a face rost de bani de băutură. Unul dintre inculpați a decedat în perioada în care se derula judecata, astfel că Judecătoria Deva a încetat procesul pe­nal pornit împotriva sa. Cel dea-l doilea hoț, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost con­damnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și 1 an și 4 luni închisoare pentru dis­trugere sau semnalizare falsă. Pe­deap­sa finală a fost de 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, însă soluția pronunțată de Judecătoria Deva nu este definitivă. (M. Gânju)

One thought on “Trenuri puse în pericol de doi hoți

  • Doar 2 ani si jumătate? Strigător la cer. Atentat la viața a zeci poate sute de persoane, si doar atât?
    Legile astea apără cetățenii sau infractorii?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura