Trei tablete performante, pentru trei profesori din judeţ care organizează o „Oră de voluntariat“

9 octombrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

07 ora de voluntariat 8Carpatcement oferă trei tablete performante profesorilor hunedoreni şi prelungeşte perioada de înscriere pentru concursul „Ora de voluntariat” până la data de 17 octombrie 2014.
După succesul primei ediţii de „Ora de voluntariat”, Carpatcement oferă acum trei super tablete pentru trei profesori norocoşi din judeţul Hunedoara. Aceştia, împreună cu elevii, mai au timp până pe data de 17 octombrie să organizeze „Ora de voluntariat” şi să se înscrie în cursa pentru cele trei super tablete oferite de către Carpatcement.
Concursul se află la cea de-a doua ediţie şi este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, care susţine compania Carpatcement în demersurile de stimulare a tinerilor de a se implica activ la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte.
„Am decis că profesorii hunedoreni merită mai mult, pentru că la prima ediţie a concursului «Ora de voluntariat», ne-au surprins foarte plăcut. Sperăm că şi acum, proiectele să vină într-un număr foarte mare şi să mai organizăm în viitor şi alte ediţii cu alte premii. Suntem convinşi că tabletele oferite vor facilita procesul de predare al profesorilor şi vor permite accesul mai rapid la informaţii al elevilor. Astfel, prin această metodă, intenţionăm să stimulăm profesorii şi diriginţii să trezească în rândul elevilor sentimentele de responsabilitate socială faţă de semenii lor şi faţă de comunitatea de care aparţin”, declară domnul Bogdan Arnăutu, Director de Comunicare Carpatcement.
Proiectul „Ora de voluntariat” are ca obiectiv principal implicarea tinerilor în activităţi sociale sau ecologice care să contribuie la dezvoltarea durabilă a societăţii din care fac parte. Din acest motiv, profesorii şi diriginţii au un rol semnificativ în îndrumarea, coordonarea şi delegarea activităţilor elevilor.
Succesul primei ediţii a determinat compania Carpatcement să continue pe aceeaşi cale şi să sprijine în continuare iniţiativa civică în rândul tinerei generaţii. Proiectele desfăşurate ediţia trecută s-au axat pe ajutorul oferit comunităţii locale şi au dat dovadă de creativitate, atenţie şi grijă la împrejurări sensibile.
Vrem să vedem şi anul acesta care va fi aportul adus de către elevi sub îndrumarea profesorilor, dar şi impactul proiectelor desfăşurate. De aceea, am hotărât să prelungim perioada înscrierilor până pe 17 octombrie. Modalitatea este cea cunoscută deja – un document cu descrierea proiectului, însoţit de trei fotografii reprezentative va trebui trimis pe adresa de e-mail [email protected] până la 17 octombrie, ora 23.59.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Romsilva intervine la Rezervaţia de zimbri din Haţeg

Directorul general al Romsilva a anunţat că exemplarele de zimbru pierdute de Rezervaţia Slivuţ de lângă Haţeg, din cauza bolii...

Ieri, s-a deschis, la Deva, Salonul hunedorean al cărţii. A fost lansat volumul IV al Monografiei judeţului Hunedoara

Ieri, s-a deschis la Deva, Salonul hunedorean al cărţii. Manifestarea, aflată la cea de a XV-a ediţie, se desfăşoară zilnic,...

O nouă materie de studiu în şcoli?

Întrebare: Ministerul Educaţiei a luat iniţiativa, în cadrul reformei din învăţământ, să introducă zoofilia ca materie de studiu obligatorie în...

Închide