Sport

Trei medalii pentru atleţii deveni în finala campionatului naţional

2. Atletism 18 iulie - pagina 11Ovidiu Mănăstire

Sportivii Andrei Deliu şi Claudia Florea (foto), legitimaţi la SCM Deva, au cucerit trei medalii în etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru seniori şi tineret, desfăşurată la finalul săptămânii trecute pe „Cluj Arena”. Deliu a devenit campion naţional de seniori la săritura cu prăjina, iar Florea a obţinut două medalii de argint la tineret, în probele de 800 şi 1.500 de metri.
Deliu, fără emoţii
Favorit clar în proba masculină de săritura cu prăjina, Andrei Răzvan Deliu nu a avut emoţii în finala de la Cluj. Atletul de 23 de ani, legitimat la SCM Deva, s-a impus cu o săritură de 5,00 metri, adjudecându-şi medalia de aur şi titlul de campion naţional.
Florea, abonată la argint
În schimb, Claudia Florea s-a abonat la medaliile de argint, cucerind două la nivel de tineret, în probele de 800 şi 1.500 de metri. Sportiva originară din Ghelari, care pe lângă SCM Deva mai reprezintă şi clubulul CSU Reşiţa, a început bine finala de la 1.500 de metri. Atleta de 21 de ani a condus aproape toată cursa, dar a fost depăşită în ultimii 80 de metri. „Am făcut o greşeală, în ultimii 300 de metri am plecat singură şi nu am mai putut ţine ritmul până la final. Pe ultimii 80 de metri m-a depăşit cea cu care mă luptam pentru medalia de aur la tineret. Sper ca pe viitor să nu mai repet această greşeală”, a spus Claudia Florea.
Mulţumită de timpi
Aceasta s-a clasat pe locul patru în ierarhia seniorilor, ocupând aceeaşi poziţie şi în cursa de 800 de metri, care i-a adus o nouă medalie de argint la tineret. „Eu sunt mulţumită de timpii pe care i-am scos în ambele probe. Mi-am realizat cele mai bune performanţe ale sezonului şi vreau să găsesc un concurs în străinătate să mi-i îmbunătăţesc”, a conchis atleta din Ghelari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura