Sport

Trei medalii cucerite de judoka devene la Cupa Europei

Sportivele Mihaela Chiss, Lidia Marin şi Cristina Ştirbuleţ, legitimate la SCM Deva – Centrul Naţional Feminin de Judo Deva, au cucerit fiecare câte o medalie la Cupa Europei pentru juniori Under 21, desfăşurată la Arad. Alte trei judoka de la acelaşi club au fost aproape de podium, ocupând locul 5.

Competiţie foarte puternică
Cupa Europei la judo pentru juniori Under 21 a strâns la Arad un număr de peste 300 de sportivi din 30 de ţări. Judoka de la SCM Deva – CNF Judo Deva au avut comportări foarte bune, trei dintre sportive cucerind medalii iar alte trei au fost aproape de podium. Mihaela Chiss şi-a adjudecat medalia de argint la categoria 44 de kilograme, în timp ce Lidia Marin a cucerit bronzul la aceeaşi categorie. Tot o medalie de bronz a câştigat şi Cristina Ştirbuleţ, la categoria 78 de kilograme. Pe locul 5, primul în afara podiumului, s-au clasat Anne Brebinaru şi Ana Melnic, la categoria 44 de kilograme, dar şi Bianca Prodan, la categoria 78 de kilograme. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura