Sport

Transferuri secrete, preparator fizic oficial

Antrenorul Ioan Petcu va da, azi, la ora 10.00, startul pregătirilor alb-albaştrilor, pentru returul campionatului. Lotul de jucători va fi completat cu o serie de sportivi noi, ţinuţi încă la secret, iar programul de pregătire va fi întocmit în colaborare cu „maestrul atlestismului hunedorean”, Ştefan Beregszaszy, care e noul preparator fizic al clubului.

Definitivează lotul, până la plecarea în cantonament

Echipa alb-albastră este prima grupare fotbalistică din judeţ care îşi reia pregătirile pentru noul sezon, FC Hunedoara demonstrând astfel că doreşte să se pregătească minuţios pentru a obţine promovarea. Reunirea lotului va avea loc la Stadionul „Michael Klein”, spaţiu în care vor continua şi pregătirile până în data de 23 ianuarie, când se va pleca în cantonament la Băile Felix. „Nici un jucător nu a anunţat că va lipsi de la reunire. Mai mult, vor veni în probe de joc o serie de fotbalişti noi. Nu pot da încă nume, întrucât nu s-au semnat acte, dar vor fi şi jucători consacraţi şi alţi tineri. Oricum, până în 23 ianuarie, când plecăm în cantonament, componenţa lotului va fi definitivată”, a spus antrenorul Ioan Petcu. Se pare că doi dintre jucătorii vizaţi de gruparea alb-albastră sunt Suciu şi D. Dăscălescu de la CFR Simeria.

Consultaţii cu maestrul

Dacă la jucători situaţia e încă neclară, un nume cert în organigrama FC Hunedoara este cel al lui Ştefan Beregszaszy, „maestrul atletismului hunedorean”, care e noul preparator fizic al clubului. „Ne-am consultat în Comisia tehnică a clubului şi, ştiind că Ştefan Beregszaszy e liber de obligaţiile din atletism, i-am propus să ne ajute ca preparator fizic. El are o mare experienţă şi va avea un cuvânt greu de spus în alcătuirea programului de pregătire fizică al echipei”, a apus Ioan Petcu.

Beregszaszy este cunoscut datorită performanţelor regretatei Maria Cioncan, care a fost medaliată olimpic, în 2004, la Atena, şi a Marietei Ilcu, pe care a condus-o spre titlul mondial. Maestrul s-a mai ocupat de pregătirea fizică a Corvinului, în sezonul 1999-2000, când alb-albaştrii, sub comanda lui Victor Roşca, au fost aproape de promovarea în prima Ligă. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura