Toteşti: an bun, an rău

17 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Final de an şi la Toteşti. Administraţia publică de aici răsuflă uşurată, deoarece a întâmpinat o grămadă de constrângeri la nivel bugetar. Per ansamblu, 2018 a fost rodnic la proiecte câştigate, dar păcătos la visteria locală. Însă în perioada aceasta, atenţia se îndreaptă către preşcolari şi şcolarii până la clasa a VIII-a.

„Am pregătit peste 130 de pachete de Crăciun şi le vom da la serbarea ce va avea loc mâine, la căminul cultural din Cîrneşti. Astfel de festivităţi se fac anual, prin rotaţie, în fiecare localitate. Susţinerea costurilor cu cadourile copiilor se face din bugetul local. Din toată sărăcia, nu avem cum să renunţăm să le facem bucurii de sărbători. Poate pentru unii copii sunt cam singurele de acest gen, ei provenind din familii cu multe neajunsuri”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Referitor la greutăţile financiare din 2018, acesta spune că a fost un an cu multe provocări, alocările fiind de la bun început mai mici cu aproximativ 600.000 de lei faţă de 2017. Nici rectificările nu au reuşit să acopere minusul, aşa că totul a mers greu şi cu oprelişti. Pe de altă parte, investiţiile accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) au fost o oază de bucurie pentru conducerea comunei, pe axă guvernamentală putându-se implementa proiecte mari, aşa cum sunt extinderea reţelelor de canalizare în satele Păclişa şi Toteşti, înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit în Păclişa (cu orar până la ora 18 a fiecărei zile lucrătoare, masă caldă asigurată şi o capacitate de circa 40 de locuri organizate în două grupe), modernizarea infrastructurii rutiere la nivel administrativ-teritorial şi reabilitarea reţelei de iluminat public prin înlocuirea vechilor lămpi cu unele moderne, cu led, care vor reduce semnificativ valoarea facturii de consum a curentului electric. Nici banii europeni nu au fost lăsaţi necâştigaţi, în baza Grupului de Acţiune Locală fiind depus un program de dezvoltare prin care se va achiziţiona un utilaj multifuncţional dotat cu o serie de accesorii specifice lucrărilor edilitare, utilizabile în orice anotimp. De asemenea, prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) se vor materializa modernizarea şi reabilitarea căminului cultural din satul Reea, respectiv modernizarea infrastructurii rutiere.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Alături de prieteni dragi: românii din Ungaria

În preajma sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea bucuriei şi a generozităţii, gândurile noastre s-au îndreptat din nou spre bunii noştri prieteni de...

Fotbalul judeţean în vacanţă: Astăzi, despre ligile IV şi V

Se poate spune că turul Ligii a IV-a judeţene a fost extrem de palpitant, după prima jumătate a campionatului, primele...

Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul renunţă la unii dintre jucători

ACS Energeticianul, formaţie care evoluează în liga secundă de fotbal, face curăţenie în lotul cu care a jucat echipa în...

Închide