Toate bune la Beriu

28 ianuarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Intraţi în noul an, primarii îşi fac planuri investiţionale ţinând cont de axele de finanţare, iar după ce vor primi alocările bugetare pentru 2020, vor şti exact pe ce se pot baza. Deocamdată, ce e aproape sigur e venitul generat anual, din taxe şi impozite.

„Nu avem probleme cu colectarea taxelor locale, nici din partea persoanelor fizice, nici a celor juridice, ţinând cont că am atins un grad de încasare de 97 de procente. În altă ordine de idei, vreau să spun că nu am majorat nici valorile impozitelor pentru 2020. Doar le-am actualizat la rata inflaţiei, aplicând legea. De când sunt primar, dările nu au suferit majorări. Lumea care e de bună credinţă plăteşte la timp, mai ales în primul trimestru din an, când beneficiază de reducere. Şi cei care uită sau sunt plecaţi reglează situaţia pe parcurs. Cotele defalcate din TVA şi impozitul pe venit, aferente societăţilor, intră şi ele la încasări şi sunt binevenite”, a afirmat Emil Bâc (foto), primarul comunei Beriu.
Cu toate acestea, capitolul amenzi pare să fie un cui în talpa administraţiei publice, ajungându-se la soluţionarea prin judecată. Astfel, unii execută ore de muncă în folosul comunităţii, obligându-i sentinţa judecătorească. Legat de 2019, regrete par să nu existe. ,,A fost un an în general bun. Nu am rămas cu datorii, dar nici nu am ridicat palate. Am reuşit să facem şi câteva investiţii din bugetul comunal. Amintesc modernizarea de infrastructură rutieră în satul Căstău (1,2 kilometri) şi cea din satul Sereca (1,5 kilometri). Anul acesta vrem să realizăm din puşculiţa proprie o extindere de canalizare în Beriu, Căstău şi Orăştioara de Jos, iar pe fonduri europene să modernizăm căminele culturale din Sereca, Orăştioara de Jos şi Sibişel. Ar mai fi de dus la îndeplinire şi finalizarea Centrului After School din localitatea principală, demarat tot cu finanţare de la Uniunea Europeană. L-am scos la licitaţie, dar trebuie să o reluăm deoarece nu s-a prezentat nimeni, construirea unei grădiniţe cu program prelungit în Beriu”, a precizat primarul. Acesta a mai spus că nu s-a rămas „în aer“ cu capitolul salarial şi nu a planat nici o ameninţare asupra funcţionării în condiţii normale în 2019, ceea ce îşi doreşte să se întâmple şi de acum încolo.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cinci persoane au fost diagnosticate cu gripă în judeţ

În sezonul rece, circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei. În fiecare an gripa afectează...

Începutul Anului Nou Chinezesc marcat în Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în colaborare cu Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din...

Traficanţii de droguri din Valea Jiului rămân după gratii

Mai mulţi tineri au fost arestaţi preventiv la finele anului trecut, iar alţii au fost plasaţi în arest la domiciliu....

Închide