Categories: ActualitateFlash

Toată lumea vede ce se întâmplă, numai autorităţile române nu. Jaf în pădurile din Parcul Naţional Retezat!

Maximilian Gânju

Camioane cu lemne tăiate ilegal din incinta Parcului Naţional Retezat pleacă aproape zilnic spre firmele care se ocupă cu exportul de masă lemnoasă, iar autorităţile, chiar şi când sunt sesizate, par nepăsătoare.
O anchetă realizată de Gabriel Păun, preşedintele Asociaţiei de protecţia mediului Agent Green, arată cum din zona sudică a Retezatului, camioanele cu lemn tăiat ilegal din Parcul Naţional Retezat ajung fără nici cea mai mică problemă la firmele care se ocupă cu exportul de lemn. Pentru că a arătat jaful din aria protejată, Gabriel Păun a fost agresat de paznicii firmelor care acceptă lemnul ilegal, iar autorităţile române, în lentoarea lor, s-au făcut doar că intervin. Ancheta video postată de Gabriel Păun, în urmă cu două zile pe Internet, începe de la securea care doboară ilegal arborii din PNR, în zona Câmpu lui Neag-Uricani, şi se încheie la poarta fabricii.
„Investigaţiile Agent Green arată că pădurile tăiate din Munţii Retezat, ultimul Peisaj Forestier Intact din Europa, sfârşesc ca lemn de foc în şemineele vieneze. Această scurtă înregistrare spune cât de gravă e situaţia în România. Arbori seculari dintr-o zonă protejată, tăiaţi şi transportaţi ilegal, la firme austriece care îi vând ca lemn de foc în vestul Europei. Situaţia e scăpată de sub control”, este mesajul alarmant al lui Păun, care însoţeşte filmul anchetă.
Preşedintele Agent Green a vrut să verifice astfel şi cum funcţionează „radarul pădurilor“, serviciul la care poate fi verificată legalitatea unui transport de masă lemnoasă. Răspunsul primit de Gabriel Păun după ce a fost verificat un autotren cu lemn tăiat din PNR a fost cât se poate de clar: transport ilegal!  Agent Green a lansat şi o campanie prin care atrage atenţia autorităţilor asupra jafului din Parcul Naţional Retezat. „Trebuie decis o dată şi pentru totdeauna ca Retezatul, simbolul naturii sălbatice din Europa, să fie protejat integral şi strict, iar zona tampon să fie instaurată în jurul acestuia în afara limitelor parcului. Vă rugăm de urgenţă să aprobaţi un plan de management în această direcţie”, arată Agent Green într-o scrisoare trimisă premierului Victor Ponta.

https://www.facebook.com/video.php?v=411706928992152&fref=nf

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Acolo se fura cu acte dupa chipul si asemanarea legilor parca facute anume sa acopere hotia.
    Adica se fura cu largul aport al ROMSILVA

  • Nu trebuie sa faci investigatii, hotia din PNR se vede de la zeci de km distanta. Coastele golase incep sa ia locul padurilor seculare de alta data.

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI PENTRU COMITEREA UNOR FRAUDE BANCARE ȘI FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cum se învârt banii eu­ropeni în regiunea cu lămpașe, între niște po­tentați și niște sine­cu­riști?…

12 ore ago

Bulina albă

Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…

12 ore ago

Bulina neagră

Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…

12 ore ago

După ce l-a jignit pe primar pe Facebook, e bun de plată. Dacă soluția rămâne definitivă, trebuie să-i plătească edilului șef 10.000 de lei despăgubiri morale

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, pro­cesul intentat lui Mihai Marian…

12 ore ago

Muncește cu „drag” pentru a achita amenzi de aproape 8 mii de lei

Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da soco­teală, dar planul lui…

13 ore ago