Categories: ActualitateFlash

Drept la replică. În Parcul Naţional Retezat, lemnul se exploatează în mod legal

În primul rând, facem precizarea că teritoriul Parcului Naţional Retezat Rezervaţie a Biosferei nu acoperă în întregime suprafaţa Munţilor Retezat, dar cuprinde şi părţi din Munţii Godeanu şi Munţii Ţarcu.

Parcul are o zonare internă stabilită prin Ordinul nr. 552/26.08.2003 al ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, ceea ce înseamnă că nu pe toată suprafaţa sa se aplică acelaşi grad de protecţie prin restricţionarea activităţilor permise a se desfăşura. Legea 49/2011, cunoscută ca Legea Ariilor Protejate, prevede foarte clar ce activităţi se pot desfăşura pe suprafeţele parcurilor naţionale şi naturale din România, în funcţie de zonarea lor internă. În cazul PNRRB, prevederile respectivei legi permit exploatarea de masă lemnoasă în Zona de Conservare Durabilă şi în Zona de Dezvoltare Durabilă a parcului. Iar masa lemnoasă la care face referire articolul „Jaf în pădurile din Parcul Naţional Retezat!”, apărut în nr. 2286/09.01.2015 al ziarului Mesagerul Hunedorean, se exploatează LEGAL, din aceste zone, pe baza avizelor şi aprobărilor prevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea, menţionăm că în partea de sud a parcului, în zona Uricani – Câmpu lui Neag, de pe teritoriul parcului NU se exploatează masă lemnoasă. Afirmaţia respectivă se datorează, probabil, inducerii în eroare a autorului articolului de către unica sa sursă de informare, aşa cum este citată în textul materialului respectiv.
Considerăm că este important de menţionat şi faptul că noţiunea de Peisaj Forestier Intact, pe care se sprijină mare parte din argumentaţia referitoare la ilegalitatea lucrărilor de exploatare forestieră din Munţii Retezat, NU este recunoscută şi nici inclusă în legislaţia ţării noastre, ea neputând constitui o bază de discuţie despre legalitatea sau ilegalitatea acestor lucrări.
Pe baza celor anterior menţionate, se observă că intenţia de a capta interesul cititorilor cu un titlu-bombă, care se sprijină pe un cuvânt cu clară conotaţie negativă – „Jaf”, se bazează pe prezentarea unor informaţii distorsionate, trunchiate şi false.
În concluzie, putem afirma în mod responsabil că situaţia din PNRRB este sub control; dar sub controlul legii, nu al dorinţei de obţinere cu orice preţ a senzaţionalului.
Zoran Acimov, director, Administraţia Parcului Naţional Retezat

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT ÎN MAI PUȚIN DE 24 DE ORE O TÂNĂRĂ BĂNUITĂ DE FURTUL A PESTE 5.000 DE EURO DIN LOCUINȚA UNUI BĂRBAT DE 90 DE ANI. PREJUDICIUL A FOST RECUPERAT INTEGRAL

Intervenția rapidă și investigațiile desfășurate de polițiștii din municipiul Brad au dus la identificarea, în…

38 de minute ago

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI PENTRU COMITEREA UNOR FRAUDE BANCARE ȘI FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cum se învârt banii eu­ropeni în regiunea cu lămpașe, între niște po­tentați și niște sine­cu­riști?…

20 de ore ago

Bulina albă

Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…

20 de ore ago

Bulina neagră

Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…

20 de ore ago

După ce l-a jignit pe primar pe Facebook, e bun de plată. Dacă soluția rămâne definitivă, trebuie să-i plătească edilului șef 10.000 de lei despăgubiri morale

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, pro­cesul intentat lui Mihai Marian…

20 de ore ago