Ziua Muntelui în România, marcată la Sălașu de Sus

Magdalena Șerban

Cu prilejul Zilei Muntelui în România, ieri, Agenția Națională a Zonei Mon­tane – Comitetul de Masiv grupa Re­te­zat-Godeanu și Consiliul Județean Hu­nedoara, împreună cu administrația locală din Sălașu de Sus și Asociația de Turism Retezat – Destinația de Eco­turism Țara Hațegului – Retezat, Ser­viciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Adi Deșeuri, Supercom și Administrația Parcului Național Rete­zat, au organizat o acțiune de ecologizare la care au luat parte peste 100 de voluntari. Arealul a implicat teritoriul administrațiv al comunei, inclusiv traseul Via Transilvanica și intrarea în Parcul Național Retezat, mai exact perimetrul Cârnic.

Organizați pe echipe
În 2002 a fost stabilit prin lege ca data de 14 septembrie, când în mod tra­di­țio­nal se încheie pășunatul anual, să fie numită Ziua Muntelui în România. Zo­nele montane dețin un imens potențial turistic, dar se confruntă cu multiple pro­bleme. Desemnarea unei astfel de zile speciale a avut ca scop îndeosebi atragerea atenției publicului asupra as­pectelor negative care nu se vor so­lu­țio­na de la sine, adică fără spirit civic, conș­ti­entizare și implicare activă. Acesta a fost și unul dintre obiectivele ac­țiunii de ieri. Voluntarii (de la repre­zen­tanți ai en­tităților organizatorice im­plicate și până la elevi ai școlii generale din Sălașu de Sus și ai Colegiului I.C. Brătianu Hațeg plus ai comunității lo­cale) au primit tri­couri cu mesaj su­ges­tiv, saci și tot ce e necesar pentru o ase­me­nea activitate. Programul a implicat câteva ore bune de muncă, iar la ora 13, cu toții au revenit pe platoul din preajma primăriei Sălașu de Sus, de altfel locul de unde au luat și startul, pentru a-și trage sufletul și a se bucura de o gustare și a împărtăși im­presii legate de bilanțul deșeurilor adu­nate. „Le mul­țu­mesc celor prezenți la această acțiune extrem de importantă pentru munții noștri. Este a doua ediție și vrem să dăm dovadă de spirit civic, având o activitate prin care să arătăm că ne pasă de ceea ce se întâmplă în zona montană. Urez succes, tuturor”, a trans­mis Ion Bădin, vicepre­ședinte al CJ Hunedoara. „Mă bucur că astăzi putem avea o acțiune de o asemenea am­ploa­re chiar la noi în comună. Ne ajută bunul Dumnezeu cu o vreme numai bună pen­tru demersurile de acest gen. Sunt angrenate multe instituții, ceea ce e de bun augur. În primul rând, trebuie sen­si­bi­lizați adulții, de la ei plecânt totul. Asta se poate face prin copiii care participă la această acțiune. Noi am avut anual, primăvara și toamna, asemenea activi­tăți. La 22.300 de hectare, e de lucru”, a punctat Ioan Vlad, primarul din Sălașu de Sus.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

21 de ore ago