Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți 14 inculpați pentru fraudă bancară online. Gruparea a făcut zeci de victime între octombrie 2023 și aprilie 2024.
De ordinul sutelor
Ancheta, pornită de la un val de plângeri înregistrat începând cu toamna lui 2023, a arătat un model de operare simplu în aparență, dar extrem de eficient. Victimele primeau mesaje text care simulau notificări bancare despre o plată suspectă, îndemnau destinatarii să sune la un număr de „suport clienți”. Cei care sunau ajungeau într-un veritabil call-center clandestin, unde persoane care se dădeau drept funcționari bancari le cereau, sub pretextul „securizării contului”, datele cardului și codurile OTP primite prin SMS — informații folosite apoi pentru a goli conturile în timp real, prin transferuri către conturi Revolut aflate sub controlul grupării. Deși dosarul a vizat oficial 51 de persoane vătămate, cu un prejudiciu de aproximativ 550.000 de lei, instanța a reținut că numărul real al victimelor este, cel mai probabil, de ordinul sutelor, fenomenul extinzându-se rapid la nivel național pe măsură ce metoda „dădea roade”. Prin conturile implicate în activitate au fost rulate, potrivit anchetei, sume totale de circa 700.000 de lei. „Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut, în esență, că începând cu luna octombrie 2023, la nivelul țării a fost înregistrat un val de plângeri având ca obiect infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în cadrul modului de operare fiind folosite particularitățile ale modului de operare „smishing”, precum și elemente de „social engineering”, scopul urmărit de autori fiind obținerea datelor cardurilor bancare aparținând persoanelor vătămate, a codurilor OTP (One Time Password) și, în final, efectuarea unor tranzacții frauduloase din conturile persoanelor vătămate.
Fenomen infracțional
Inițial, au fost vizați clienți ai băncii B.C.R., după care, raportat la „succesul” avut, modul de operare a fost folosit și pentru a viza clienți ai băncilor ING, Raiffeisen, BRD și BT. Cercetările au stabilit că infracțiunile au fost comise de către un grup mare de persoane, atât din România, cât și în afara țării, iar raportat la anumite particularități legate de folosirea anumitor programe informatice, ce permiteau efectuarea anumitor pași cu un grad mare de repetitivitate, modul de operare s-a dezvoltat foarte repede, transformându-se într-un adevărat fenomen infracțional la nivelul întregii țări. (…) Pentru a îngreuna identificarea lor, autorii au evitat să rămână în același loc în timpul transmiterii mesajelor text în masă, de cele mai multe ori aceștia aflându-se în mișcare în diferite zone din orașele de domiciliu sau în localități limitrofe”, se arată în dosar. Judecătorii au reținut că liderul de facto al grupării a rămas de negăsit pe tot parcursul procesului — astfel că a fost condamnat în lipsă la 6 ani de închisoare. Autoritățile judiciare au aflat că ar fi fugit în Vietnam. Dintre cei 15 inculpați, instanța a aplicat pedepse cu executare în regim de detenție pentru cinci dintre ei — cei considerați a fi avut rolurile centrale, de coordonare – respectiv pedepse cuprinse între 3 ani și 6 luni și 6 ani și 6 luni de închisoare. Alți 10 inculpați au primit pedepse cu suspendare sub supraveghere. Petroșeneanul a primit 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, dar soluția Judecătoriei Brașov nu este definitivă. (M. Gânju)
Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noastră face tot ce poate ca șeful…
Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Inspectoratului General al Poliției Române,…
Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…
Magdalena Șerban În România, bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 de deces, țara noastră înregistrând…