Sport

Ţinteşte podiumul la VTM

04 x 3 Ioan Andrei Rudeanu - Mitsubishi Lancer Evo IX - Ranca 2013 - 04

Pilotul Ionuţ Rudeanu (AXIS Rally Team) este singurul hunedorean care va participa la etapa a 3-a a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă (CNVC), care va avea loc la Teliu, în judeţul Braşov, la acest sfârşit de săptămână.
Hunedoreanul se aşteaptă la o performanţă cel puţin egală cu cea obţinută la cursa precedentă, care s-a desfăşurat la Rânca, în judeţul Gorj, când a obţinut locul trei la clasa a 4-a. Traseul de la Teliu este binecunoscut şi apreciat în rândul piloţilor de viteză în coastă, iar Ionuţ Rudeanu spune că este pe placul său, deoarece este foarte tehnic. „Proba este la fel de tehnică şi frumoasă ca şi cea de la Rânca, drumul este bun, la Teliu s-a asfaltat în 2011. Este un traseu frumos, lat, în zona Braşovului şi sper să prindem vreme bună. Mă aştept la o performanţă cel puţin la fel de bună ca în etapa de la Rânca, dacă nu chiar mai bună”, a declarat Ionuţ Rudeanu, la plecarea spre Braşov. Ediţia din acest an de la Teliu va fi organizată după noile reguli din CNVC. Practic, din acest weekend, se renunţă la etapele duble, competiţia urmând să se desfăşoare într-o singură etapă de două zile, sâmbătă şi duminică. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura