Politica si administratie

Ţinta liberalilor din Vale: Trei primari la alegerile din 2016

5 costel avram (5)Maximilian Gânju

Organizaţiile PNL din Valea Jiului trebuie să strângă rândurile şi să primească în partid doar „calitate”, nu cantitate şi doar persoane care nu caută funcţii fără a depune un efort în beneficiul partidului şi al alegătorilor.
Mobilizarea generală a fost trasată de către coordonatorul liberalilor din Vale pentru ca la alegerile locale de peste doi ani de zile, PNL să devină cu adevărat o forţă politică în această zonă. Ţinta liberalilor din cele şase localităţi ale Văii Jiului este obţinerea a 25 la sută din numărul total de voturi, dar şi trei mandate de primar. O ţintă deloc uşor de atins, însă realizabilă consideră coordonatorul PNL Valea Jiului. „Liberalii din Vale trebuie să adune un sfert din voturile oamenilor prezenţi la urne. Acum, doar la Vulcan se poate vorbi de atingerea acestui target. Ei au cinci consilieri locali, Petrila are trei, Petroşaniul a avut trei, însă locul lui Simota a fost luat de un pesedist, iar celelalte organizaţii din Vale au câte doi consilieri. Avem doar doi  viceprimari, la Petroşani şi Aninoasa. Judecând la rece, stăm destul de prost. Eu îmi propun ca, în 2016, să avem trei primari liberali în Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, coordonator PNL Valea Jiului. Avram recunoaşte că liberalii trebuie să înceapă reconstrucţia organizaţiilor, pentru că în unele situaţii imaginea partidului a avut de suferit din cauza unor membri care şi-au urmărit interesele proprii şi nicidecum ale celor care i-au votat.

One thought on “Ţinta liberalilor din Vale: Trei primari la alegerile din 2016

  • Avram director la Apaserv si habar nu are ce se intampla la unele puncte de lucru din subordinea lui. Ori primeste putine informatii sau deloc de la cei trei ” crai” din subordinea lui ori este dezinformat, ori nu il interesează.Halal director mai are si aceasta societate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura