Tineri din Brad şi Crişcior, iniţiaţi în meşteşugul căutătorilor de aur

34-Copii-in-vizita-la-Muzeul-Aurului-din-Brad

Timp de trei zile, între 5 şi 7 august, mai mulţi elevi din Brad şi comuna Buceş vor participa la o serie de acţiuni menite să-i iniţieze în meşteşugul căutătorilor de aur. Totodată, tinerii vor afla lucruri interesante despre metodele de exploatare a metalului preţios, într-o zonă în care această tradiţie are o vechime de peste 2.000 de ani. Manifestările sunt organizate de Asociaţia „Casa Căutătorului de Aur” din satul Stănija, comuna Buceş, şi sunt dedicate Zilei Minerului, fiind o tradiţie ca această sărbătoare să se marcheze în prima duminică a lunii august.
„Am ales să organizăm evenimentul, denumit «Zilele Aurarului», la acest sfârşit de săptămână, perioadă în care se aniversează Ziua Minerului, o tradiţie pe care ne dorim să o păstrăm. Am selectat 20 de tineri elevi sau studenţi din zonă, care au fost interesaţi de istoria locurilor, de frumuseţile naturale şi modul în care poate fi pus în valoare potenţialul turistic al acestei zone al cărei trecut este legat direct de exploatarea aurului. Proiectul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, care finanţează în integralitate costul acestui eveniment”, a afirmat geologul Georgeta Dulgheru, preşedintele Asociaţiei „Casa Căutătorului de Aur”.
Potrivit aceleiaşi surse, „Zilele Aurarului vor începe vineri la „Casa Căutătorului de Aur” din satul Stănija, acolo unde tinerii vor primi lecţii teoretice despre mineritul aurifer, geologie, istoria exploatării aurului etc. Cei interesaţi vor putea să vadă apoi o demonstraţie despre cum se foloseau uneltele tradiţionale în căutarea aurului aluvionar, chiar de la Ioan Cătălina, octogenarul cunoscut ca fiind „ultimul căutător de aur din România”. Acţiunile vor continua sâmbătă cu o deplasare la Cascada Săritoarea şi la vechile guri de mină unde se exploata minereul aurifer. „Se va merge la Galeria Colţ, de pe Valea Maliţa, apoi pe Valea Tisei şi vom încheia cu haldele de steril şi locurile vechilor uzine de preparare a aurului de la Gura Barza”, a precizat Georgeta Dulgheru. Duminică, în ultima zi a evenimentului, elevii vor face o vizită de documentare la Muzeul Aurului din Brad, după care vor face o plimbare cu mocăniţa, între localităţile Brad şi Crişcior. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare