Ţigări de contrabandă, cu tutun periculos
În urma verificării ţigărilor de contrabandă care ajung şi prin Valea Jiului, s-a descoperit faptul că, în marea lor majoritate, acestea sunt fabricate din tutun care are ca provenienţă zona ucraineană Cernobîl, locul unde s-a petrecut dezastrul nuclear din urmă cu mai bine de două decenii.
Ţigaretele, fabricate pe vapor (în Ucraina), respectiv în Transnistria, sunt comercializate prin toată ţara, fără timbre şi implicit au preţuri ceva mai mici decât cele originale. „Este vorba despre ţigarete din toate mărcile, care ajung prin contrabandă în toată ţara şi care conţin tutun radioactiv. Dealtfel, fumătorii au remarcat şi ei, că ţigările au un gust şi o aromă diferită în comparaţie cu cele originale”, au precizat reprezentanţii statului care au confiscat respectivele ţigarete. (D. Istudor)

Romania este raiul contrabandistilor. De la traficul de droguri la cel de persoane, Romania a devenit fieful tuturor scursurilor care pun viata romanilor in pericol. Era la mintea cocosului ca in cazul contrabandei cu tigari tutunul e cu totul altul. Se stie ca radioactivitatea este retinuta de orice organism viu. Tutunul de la Cernobal este radioactiv. Si asa tutunul este nociv. Imaginati-va sa fumam tutun radioactiv. Ne meritam soarta. Vamesii si responsabilii statului s-au imbogatit vanzandu-ne moarte!
Ha Ha ce tot vorbiti voi?
Pai dupa cate stiu eu tutunul legal e foarte scump ce credeau ca ne lasam de fumat peste noapte am gasit alternative.. DA, DA stiu o sa ziceti ca incurajez contabanta, OARE! pai acizele alea se duc la stat iar statul e condus de niste hoti…care isi insusec bani mei si deci ce contrabanda incurajez?