Eveniment

Teribilistul cu BMW, căutat de judecători la locul de muncă

Individul de 21 de ani care a ucis cu bolidul său doi pietoni în centrul municipiului Petroşani, a obţinut permisiunea de a părăsi locuinţa unde se afla în arest, pentru a merge la muncă. 02 bulina neagra maturar-codrut-norocel
Numai că judecătorii de la Petroşani n-au fost convinşi de solicitarea lui Codruţ Norocel Măturar (foto), aceea de a i se permite libertatea între orele 10 şi 20 de luni până sâmbătă şi i-au respins-o. Totuşi, magistraţii Tribunalului Hunedoara au încuviinţat cererea, dar colegii de la prima instanţă nu se lasă. Aceştia, la solicitarea apărătorului urmaşilor victimelor, vor să se asigure că Norocel respectă în întregime condiţiile impuse de instanţa superioară pentru a beneficia de semi libertate. Astfel, aceştia din urmă cu solicitat ca I.T.M Hunedoara să comunice dacă a fost înregistrat contractul de muncă al inculpatului, la ce dată s-a făcut acest lucru şi să comunice copii autentificate ale actelor care au însoţit contractul de muncă. Totodată, instanţa a dispus şi emiterea unei adrese către Primăria Petroşani – Serviciul Impozite şi Taxe Locale, pentru a comunica dacă în evidenţele serviciului, Norocel figurează cu bunuri sau venituri impozabile. Individul care a spulberat cu bolidul său de lux două persoane în centrul Petroşaniului mai vrea şi efectuarea unei noi expertize criminalistice, lucru cerut instanţei, însă judecătorii vor discuta solicitarea la termenul din luna decembrie a.c. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura