FlashPolitica si administratie

Terenurile pentru tineri mai aşteaptă

Ieri, aleşii deveni ai USL nu au catadicsit să se prezinte la şedinţa de Consiliu local, pe ordinea de zi fiind programate mai multe proiecte de interes pentru municipiul reşedinţă de judeţ.

Dintre acestea, unul este extrem de important, iar executivul Primăriei Deva se chinuie deja de trei luni să-l promoveze, însă fără succes. Este vorba despre terenul care urmează să fie dat tinerilor deveni care vor să-şi construiască o casă. La Primăria Deva, sunt depuse peste 1.000 de cereri pentru asemenea loturi de teren, iar pe suprafaţa de care este vorba în proiectul respectiv se pot ridica 500 de case.
„De trei luni, încercăm să dezbatem în Consiliul Local, proiectul de hotărâre privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării, pentru a putea să repartizăm suprafeţele tinerilor care vor să-şi construiască o casă. Până acum, am pus de cinci ori pe ordinea de zi acest proiect. Însă, consilierii USL nu au venit nici astăzi (n.r.-ieri) la şedinţă, numai cei de la PDL şi UDMR s-au prezentat”, a declarat Marcel Morar, viceprimar al municipiului Deva. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura