Sport

Tensiuni, sărăcie şi farmec în fotbalul mic

Ciprian Marinuţ

Lidera CS Vulcan a egalat în ultimul minut din penalti în meciul din deplasare cu Minerul Aninoasa. „Lanterna roşie” Victoria Călan a plătit un nou tribut sărăciei şi a suferit a 16-a înfrângere consecutivă, rămânând singura echipă cu zero puncte la finalul turului. Surpriza  ultimei etape a venit de la Uricani, unde antrenorul Vasile Scurtu (40 de ani) a reintrat în teren ca simplu jucător, după o pauză competiţională de doi ani.

Vulcan cu „scânteie” întârziată
Campioana de toamnă, CS Vulcan, şi-a etalat faţa „urâtă” în meciul din ultima etapă a turului, 1-1, în deplasare, cu Minerul Aninoasa, şi a scăpat de al doilea eşec stagional, printr-un … penaltyi. Cei mai buni jucători ai Aninoasei, Ciocoiu şi Moldovan, ambii veniţi de la Minerul Uricani, au încântat publicul cu combinaţiile lor, iar Moldovan (min. 70) a făcut mat defensiva liderei şi a marcat golul de 1-0. Partida se îndrepta spre o victorie meritată a gazdelor, însă centralul hunedorean Denis Heidiner a văzut un fault asupra lui Roşianu şi a acordat un penalti salvator pentru lideră, întrucât Andrei Vajda a egalat, scor 1-1. Cu această remiză smulsă pe final de meci, CS Vulcan mai are doar şapte puncte avans faţă de următoarea clasată, Aurul Brad, care a făcut scorul etapei, acasă, 4-0 cu Gloria Geoagiu.
La polul opus, ultima clasată, Victoria Călan, şi-a terfelit din nou numele şi a înregistrat a 16-a înfrângere consecutivă, fiind învinsă acasă, scor 0-2, de revelaţia turului, Retezatul Râu de Mori. În urma acestui eşec, echipa din Călan a rămas singura din Liga a IV-a fără nici un punct la finalul turului.

Scurt(u) cu activitate lungă
Vasile Scurtu, antrenorul echipei Minerul Uricani, ultima din „careul de aşi” al Ligii a IV-a Hunedoara, este eroul ultimei etape a turului de campionat. La 40 de ani, Scurtu a revenit în teren ca jucător la un meci oficial şi a marcat un gol spectaculos, după o acţiune personală, în partida de pe teren propriu cu Minerul Teliuc, scor 4-0. „Mă simt excelent şi din teren comunic mult mai bine cu jucătorii mei. Poate voi mai juca şi în alte partide”, a spus Vasile Scurtu. Tehnicianul echipei din Uricani a jucat fotbal vreme de 25 de ani, şi-a făcut junioratul la Sportul Studenţesc şi Gloria Bistriţa, a activat ca senior la aproape toate echipele din Valea Jiului şi s-a retras din activitatea competiţională în urmă cu doi ani.
Rezultatele complete ale etapei a 17-a (ultima a turului): Aurul Certej – „U” Petroşani 1-2; Zarandul Crişcior – Retezatul Haţeg 1-0; Minerul Uricani – Minerul Teliuc 4-0; Clubul Jiul II Petroşani – Metalul Crişcior 3-0; Aurul Brad – Gloria Geoagiu 4-0; Dacia Orăştie 2010 – Şoimul Băiţa 3-1; Victoria Călan – Retezatul Râu de Mori 0-2; Minerul Aninoasa – CS Vulcan 1-1; Inter Petrila – a stat.
Clasamentul: 1. CS Vulcan – 43 puncte, Aurul Brad – 36 puncte, Jiul II Petroşani – 35 de puncte, 4. Minerul Uricani – 31 de puncte… 17. Victoria Călan – 0 puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura