Tensiunea din USL Deva creşte

17 noiembrie 2011 | 6 Comentarii | Publicat in: Politica si administratie

Carmen Cosman

Liderul PSD Deva, Cosmin Nicula (foto stânga), susţine în continuare că organizaţia sa are dreptul la un post de viceprimar al reşedinţei de judeţ. În aceste condiţii, senatorul Nicula spune că aleşii locali social-democraţi de la Deva nu se vor prezenta la nici o şedinţă de consiliu convocată de liberali. Situaţia pare de nerezolvat, deocamdată, şi funcţionarea USL Deva este blocată. Nu de aceeaşi părere este însă deputatul Bogdan Ţîmpău (foto dreapta), coordonatorul PNL Deva, care crede că în câteva zile situaţia din Consiliul Local se va clarifica.

Şanse egale pentru cei patru
Iniţial, ambii înlocuitori ai actualilor viceprimari Cosmin Costa şi Marcel Morar ar fi urmat să fie reprezentanţi ai PNL Deva. S-au vehiculat până acum numele consilierilor Sandu Borbeanu, Florin Oancea şi Roxana Chişotă, toţi  de la liberali, candidaţi pentru cele două posturi de viceprimar. Asta, până ce pesediştii deveni au solicitat una dintre funcţiile respective. „Negocierile continuă şi aşteptăm punctul de vedere al colegilor din USL. După aceea, Biroul Organizaţiei Locale Deva, prin vot secret, va desemna o persoană din rândul celor patru consilieri PSD de la Deva – Vasile Ţonea, Florin Ghergan, Robert Dobrean şi Ovidiu Moş”, a declarat senatorul Cosmin Nicula. Acesta spune că, până acum, fiecare dintre cei patru are, teoretic, 25 la sută şanse să ajungă viceprimar, însă urmează să vadă şi cine îşi va depune candidatura în acest sens. „Nu vom merge la nici o şedinţă convocată de liberalii deveni, nici dacă pică planeta pe municipiu. Aştept negocierile cu PNL Deva pentru un post de viceprimar”, a adăugat Nicula.

Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. iulia spune:

    Brava,d le senator,pana cand dicteaza doar liberalii in acest judet? peste tot isi impun doar oamenii lor.E ca si cum nici nu mai exista PSD ,ce fel de alianta e asta?

  2. ion spune:

    Asa sa faceti. Fiti tari pe pozitie macar pana la anul, la alegeri ca pe urma nu o sa mai aveti ciolan pe care sa va certati. Se vor certa altii pe el.

  3. bucurescii bradului spune:

    dle Nicula, nu te lasa, i-ai luat fatza lui Panfutie din Soimus, sluga lui Molotz, nu inchina psdul la liberali!!! bravo!!!

  4. Iulica spune:

    Sustinerea Dl Senator Nicula este una normala dupa formarea acestei noi majoritati in Consiliul Local Deva care este favorabila USL. Bafta Dl. Senator in continuare.

  5. anonim spune:

    Bravo USL tineti-o tot asa nu va lasati influentat de lumea cea rea care vrea ca sa dezbine alianta USL.

  6. anonim1 spune:

    Pai daca pana acuma cei de la PSD nu au avut majoritate nu prea au comentat dar acuma sunt intr-o alinata si ca sa demonstreze tuturo ca cei de la PNL nu sunt sefi in alinata sunt dispusi sa le ofere celor de la PSD un post de vice primar

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră 17.11.2011

Emil Ignat, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara

Bulina albă 17.11.2011

Kelemen Hunor, ministrul Culturii

Banii „vorbesc” şi-n fotbalul mic

Silva Miracol Hărău şi Cetate Răchitova, liderele celor două serii ale Ligii a V-a, au ca principal motor al rezultatelor...

Închide