Sport

TENIS DE CÂMP. Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse calificate în turul II la US Open

Sorana Cîrstea (foto) a debutat cu o victorie la US Open și s-a calificat în turul secund după ce a învins-o cu 6-4,6-4 pe Laura Siegemund (fostă jucătoare de top 30 WTA, acum locul 182 zi) care încă încearcă să-și revină după cele aproape șase luni de absență din a doua parte a anului trecut – când a fost nevoită să se opereze la genunchi.
Jucătoarea din România (locul 37 WTA) caută să revină la jocul ei din prima partea a anului, când a făcut un excelent tur 4 la Australian Open, dar și semifinale la Lyon și Istanbul, în primăvară. De atunci, ea a mai arătat foarte bine doar la Birmingham, pe iarbă, unde a fost foarte aproape să joace finala (dar a pierdut în tiebreak-ul setului decisiv semifinala cu Shuai Zhang).
Sorana se alătură în turul 2 Gabrielei Ruse, care a câștigat luni noapte contra Dariei Saville. Apoi, ea va juca mai departe cu câștigătoarea meciu­lui din­tre Andrea Petkovic și Belinda Bencic.
Gabriela Ruse (24 de ani, 57 WTA) a reușit o victorie fantastică, în primul tur la US Open, evoluând cu problemele fizice, care i-au dat mari bătăi de cap în ultima vreme, dar și așa a învins-o pe australianca Daria Saville (28 de ani, 58 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-4. Este prima victorie a carierei pe tabloul principal de la US Open pentru Gabi Ruse.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura