FlashPolitica si administratie

Telenovela viceprimarilor Devei, departe de a se fi încheiat. Muntean: „Voi discuta în partid despre relaţia cu primarul Mãrginean”

05 muntean margineanNatalia Bumbac

După cele două tentative a majorităţii consilierilor locali ai municipiului Deva, prin care au încercat să-l înlocuiască pe viceprimarul social-democrat Ovidiu Moş cu consilierul liberal Marian Muntean (foto stânga), tentative care au sfârşit în instanţă, lucrurile par a se fi calmat. Nu se ştie dacă este liniştea de dinaintea furtunii, timp în care taberele adverse îşi pregătesc armele pentru a duce un nou război, sau ideea a fost complet abandonată.
Relaţie tensionată între consilier şi primar
În acest sens, am stat de vorbă cu Marian Muntean, care a jucat un rol principal în toată povestea, dar şi pentru a vedea care ar putea fi un nou episod din telenovela viceprimarilor Devei, în contextul în care lucrurile s-au schimbat enorm. Relaţia dintre Marian Muntean şi primarul Petru Mărginean (foto dreapta), ambii membri ai PNL, a devenit una tensionată, iar majoritatea din Consiliul Local Deva şi-a manifestat susţinerea faţă de proiectele primarului, care au fost aspru criticate de consilierul local Marian Muntean.
„Nu ştiu dacă voi accepta propunerea“
„Până în acest moment, nu am discutat nimic cu colegii mei despre acest subiect, fiind prinşi cu alte probleme. Nu ştiu dacă mă vor propune din nou pentru funcţia de viceprimar şi nici nu pot să vă spun dacă voi accepta. Voi vedea la momentul oportun”, a afirmat Marian Muntean, consilier local al municipiului Deva.
Despre o eventuală relaţie de susţinere reciprocă dintre colegul său de partid, primarul liberal Petru Mărginean şi viceprimarul social-democrat Ovidiu Moş, acesta a spus că nu i se pare un lucru normal şi că totul va trebui discutat în cadrul partidului. „Mi se pare anormal ca între cei doi să existe o relaţie mai mult decât colegială. Atunci când am venit din alt partid la PNL am crezut că sunt oameni serioşi, care ştiu ce au de făcut, doar că trebuie să ţin cont că şi Petru Mărginean a venit din alt partid. Voi ridica problema în cadrul formaţiunii politice şi o voi discuta atât cu conducerea Organizaţiei PNL Deva, cât şi cu conducerea judeţeană a partidului. Nu mi se pare normal că unii nu înţeleg că facem parte din aceeaşi echipă”, a explicat Marian Muntean.
A depus contestaţie
Iniţial, când în Consiliul Local Deva s-a încercat înlocuirea lui Ovidiu Moş cu Marian Muntean, hotărârile respective au fost atacate în instanţa de contencios administrativ de către Prefectura Hunedoara, din motive de legalitate. Fapt care a determinat legislativul local să revoce toate hotărârile prin care au votat schimbarea viceprimarilor, iar cele două dosare de pe rolul Tribunalului Hunedoara au rămas fără obiect. Ca urmare, Prefectura şi-a retras acţiunea din instanţă. Doar că lucrurile nu s-au încheiat aici. Viceprimarul Ovidiu Moş a formulat imediat cereri de intervenţie în nume propriu, având drept de contestaţie faţă de decizia magistraţilor, ceea ce a şi făcut. În unul din cele două dosare, contestaţia a fost înregistrată şi a fost transmisă la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluţionare. Aşadar, cei din Consiliul Local Deva trebuie să aştepte decizia definitivă a instanţei pentru cele două dosare, pentru a putea demara o nouă iniţiativă de înlocuire a viceprimarilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura