Actualitate

Tei americani şi arţari roşii, pe străzile din Petroşani

Municipalitatea Petroşani îşi continuă campania de înverzire a localităţii, demarată în această primăvară, şi a achiziţionat mai multe specii de arbori ornamentali, aduşi de peste hotare.
Primii arbori au fost plantaţi, sâmbătă, în Parcul Central Petroşani şi cartierul muncitoresc Aeroport. „În prima fază, au fost achiziţionaţi 60 de arbori ornamentali, tei americani şi arţari. Sunt aclimatizaţi şi foarte rezistenţi, pe lângă faptul că sunt deosebit de frumoşi. Teiul american plantat deja înfloreşte acum şi face flori până la începutul toamnei, iar parfumul florii de tei este deosebit şi cred că-i va încânta pe locuitorii Petroşaniului”, spune primarul municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi. Arborii au fost aduşi de la Praga şi municipalitatea nu plăteşte nici un leu pentru ei timp de câteva luni, până când nu există certitudinea că s-au adaptat şi nu se mai pot usca. „Noi îi monitorizăm timp de două luni de zile, perioadă în care putem să constatăm dacă s-au prins sau nu. Abia apoi, primăria va achita contravaloarea arborilor ornamentali”, a explicat reprezentantul firmei care a livrat materialul arboricol. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura