ActualitateFlashPolitica si administratie

Taxa pe turiști și căsătorii mai scumpe la Deva

Adriana Năstase

Ședința de Consiliu Local Deva de ieri a fost una tensionată. Asta, deoarece s-a pro­pus o taxă pentru proprietarii de pen­siuni din reședința de județ. Pentru că s-a aprobat taxa respectivă, acești proprietari vor trebui să achite 1 la sută din prețul cazării către Primăria Deva.

„Ne-am adaptat și noi”
Ce va face primăria pentru acești bani? Promovarea pensiunilor. Cel puțin acesta a fost răspunsul dat de autoritățile locale. Proiectul respectiv a trecut cu 12 voturi, cu toate că 7 aleși locali, Paula Oșan-Șendroiu, Claudiu Bârstan, Lucian Mara, Florin Ilieș, Robert Dronca, Paul Enescu, Marius Mane, au votat împotrivă.
„Toate orașele din România aplică aceas­tă taxă. Plătesc turiștii, nu plătesc socie­tățile comerciale. Investițiile care se fac în Deva se fac cu bani. Cu mulți bani. Și din bugetul local, nu doar din fonduri europene sau guvernamentale. Ca să putem realiza cât mai multe proiecte de investiții, avem nevoie de încasări. Ne-am adaptat și noi, exact cum s-au adaptat și alte orașe. Pe unde mergem, plătim această taxă”, le-a spus primarul Florin Oancea celor care au în­trebat de ce se impune o asemenea taxă.
La ședință au fost și câțiva proprietari de pensiuni care s-au arătat revoltați de noua taxă. Oamenii le-au spus celor din Consiliu Local că și așa lucrurile merg rău, să nu mai impună o nouă taxă. „Am scumpit camera cu 10 lei și nu am mai avut clienți. Am fost nevoit să scad prețul camerei ca să pot funcționa. Sunt prea multe pe noi, s-au scumpit toate, gazele, telefonia. Nu e o taxă mare dar suntem nevoiți să o luăm de la clienți. Va trebui să închidem”, a spus unul dintre patronii de pensiuni.
Pe lângă taxa pe turiști, devenii care vor să se căsătorească în Parcul Cetății, la filigorie, vor fi nevoiți să achite 200 de lei, în grădinile cetățenilor taxa este de 750 de lei. Ofițerul de la starea civilă se va deplasa în orice lo­cație din municipiu, pentru oficierea căsă­toriei. Iar dacă vrea careva să se căsăto­rească sâmbăta sau în zilele de sărbătoare, va trebui să scoată din buzunar încă 100 de lei.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura