Actualitate

Tatăl care și-a înjunghiat copilul, condamnat pentru tentativă de omor

Bărbatul în vârstă de 58 de ani, din municipiul Brad, paznic la liceul din Crișcior, s-ar fi iubit cu o adolescentă în vârstă de 17 ani.
Fiul său s-a opus relației extracon­ju­gale și-i reproșa acest lucru tatălui. În urma unei certe, cei doi s-au îmbrâncit iar tatăl a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe tânăr. Bărbatul susține că n-a vrut să-și ucidă copilul. Polițiștii au aflat de ten­ta­tiva de omor de la cadrele medicale de la spital, iar la locuința agresorului au des­coperit și cuțitul folosit la infrac­țiune. Medicii legiști au stabilit că viața tânărului a fost pusă în pericol. Mircea B. a recunoscut fapta, susținând că în mo­mentul în care s-a apropiat cu cuțitul de fiul său nu a avut intenția de a-l în­jun­ghia, ci doar de a-l descuraja în acțiunile sale violente, împrejurare în care l-a atenționat verbal că dacă îl va mai teroriza, îl va tăia. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la 3 ani închisoare cu sus­pendare pentru săvârșirea ten­ta­tivei la infracțiunea de omor. Totodată, instanța l-a obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile la Primăria Luncoiu de Jos sau în cadrul Primăriei Vălişoara. Pentru trauma suferită, ju­de­cătorii l-au mai obligat pe hunedorean la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către fiul său, sentința ne­fiind însă definitivă. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura