Categories: Comunitate

Târnosirea bisericii din Josani

Ziua de ieri a adunat toată suflarea satului Josani, din comuna Peştişu Mic, la Sfânta Liturghie şi la slujba de târnosire a bisericii ortodoxe din localitate, susţinută de un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei.
Deşi frigul aprig de afară ar fi putut constitui o piedică pentru localnicii mai în vârstă, aceştia au venit, alături de copii şi nepoţi, să vadă cum este sfinţită biserica din sat, purtând hramul „Buna Vestire”, după ce s-au finalizat, nu cu mult timp în urmă, lucrările de restaurare şi cum preotul lor paroh, Radu Trifon, este ridicat la rang de iconom. La sărbătoarea celor din Josani au mai participat Leorean Casian Voina, primarul comunei Peştişu Mic, Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean şi Gheorghe Pogea, fostul ministru de Finanţe, aceştia primind de la episcop gramate pentru sprijinul acordat, iar la rândul său, preotul paroh oferind prin bunătatea Preasfinţitului, câteva diplome de recunoştinţă pentru cei care s-au implicat în susţinerea bisericii. La sfârşitul slujbei, fiind vorba de ziua de târnosire, credincioşii (atât bărbaţii, cât şi femeile şi copiii) au avut dezlegare să intre în Sfântul Altar şi să sărute Sfânta Masă, Evanghelia şi Sfânta Cruce.
Lăcaşul de cult, în ciuda credinţei cu care erau rostite rugăciunile enoriaşilor de aici, a avut parte de multe încercări. “Prima construcţie a vechii biserici a fost atestată în anul 1831. Edificiul a fost trăsnit şi a suferit deteriorări majore, ceea ce a dus la refacerea lui ulterioară (în 1860), de data aceasta, din piatră şi cărămidă. Sătenii vorbesc chiar şi de un cutremur care l-a afectat. Referitor la ultima perioadă, între anii 2002-2006, a fost restaurată pictura interioară a bisericii. Mai apoi, lucrări de reabilitare au fost făcute anual, începând cu 2008, doar că în 2011 au fost cele mai consistente şi tot 2011 a însemnat şi finalizarea lor. Din păcate, lăcaşul nu a mai fost sfinţit de 80 de ani, aşa că era timpul pentru o slujbă de târnosire”,  a precizat Leorean Casian Voina, primarul comunei Peştişu Mic. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

o zi ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

o zi ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

o zi ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

o zi ago