Politica si administratie

Târgul de la Pui, vestitorul primăverii

Magdalena Șerban

Dacă a fost 1 Mai, cu siguranță că s-a organizat și Târgul de primăvară de la Pui. Vestitul negoț a fost ridicat la rang de artă, acțiunea de aici datând de foarte mulți ani.

Lume multă
„Acest eveniment de mare tradiție pentru noi a cuprins expoziții de animale (bovine, ovine), comercializare de produse agricole, bucate pe alese, dar și produse nealimentare (articole de uz gospodăresc, îmbrăcăminte, etc.). Este o manifestare care ne reprezintă, fiind un puternic simbol ce a dăinuit peste vremuri. Și acum, oamenii s-au putut bucura de o gamă variată de lucruri, toate folositoare în viața de zi cu zi. Fie că și-au ales haine noi sau second hand, fie că au optat pentru oale de lut ori accesorii agri­cole, fiecare a avut prilejul să-și achi­ziționeze ceea ce îi lipsea. Oferta a fost una generoasă, pliându-se atât pe un buzunar măricel cât și pe unul redus. Și, ca de fiecare dată, micii și virșlii au dat gust târgului, iar copilașii s-au îndulcit cu turtă și vată pe băț. S-au schimbat numere de telefon între fermieri, s-au purtat tratative legate de cumpărarea animalelor și chiar s-a bătut palma pe loc, deci loc de nego­cieri a existat din plin. A fost multă lume, nu doar din Țara Hațegului, ci și din județ sau alte zone ale țării. Doresc să le mulțumesc tuturor participan­ților, comercianților, localnicilor, vizita­torilor și celor care nu au uitat să mar­cheze primăvara luând parte la mani­festarea noastră. Doamne ajută să fim sănătoși și să ne revedem cu bine la ediția din toamnă”, a spus Victor Stoica (foto), primarul din Pui. Și totuși, chiar dacă întregul demers s-a dovedit a fi o reușită, lumea plecând mulțumită spre case, din expoziție au lipsit cu desăvârșire porcii, autoritățile impu­nând restricții pe acest palier. Prin urmare, alesul local crede că ar trebui să se adopte soluţii radicale pe arii restrânse, nu la scară largă, cum se întâmplă de regulă. Tot oamenii au de suferit, neputând să ia pulsul pentru acest segment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura