Comunitate

Târg de tradiţie, la Pui

Magdalena Şerban

De secole întregi, muntenii de pe culmile Retezatului şi ale Şureanului coboară de la sate, cu mic cu mare, de două ori pe an – primăvara (1 mai) şi toamna (14 octombrie). Se adună cu toţii în târg, la Pui, unde pecetea vechiului negoţ încă se mai păstrează.

Sute de metri de tarabe
În trecut, comuna Pui era centrul de întâlnire al iarmaroacelor din vestul ţării, lucrurile neschimbându-se prea mult şi în prezent. Veniţi de prin toate colţurile, negustorii şi-au încercat talentul de buni vânzători, trăgând speranţa că se vor întoarce acasă fără marfă. S-au găsit de toate aici, de la utilaje agricole, bice şi butoaie, hamuri şi potcoave de cai, până la talăngi pentru vaci şi oi, clopuri ciobăneşti, dar şi pălării moderne, haine, ceaune, cizme de cauciuc numai bune pentru munca în ogradă, cercei pentru domniţe şi podoabe pentru cosiţe. Porcii şi oile au ţinut suflarea negoţului, lumea lăsând greu la preţul care şi aşa e destul de mic pentru a justifica şi răsplăti munca ţăranului român. De departe, cele mai căutate produse au fost „puii târgului“, turtă dulce cu oglindă sau pe şirag, aşa cum erau odinioară şi delicioasele acadele pe care le găseai în mânuţele fiecărui copil. Virşlii de Sălaşu au făcut legea din nou, n-a fost trecător care să nu mănânce măcar o pereche, aşa… de gust, iar vestiţii mici au condimentat paleta culinară. Oamenii au mâncat pe săturate ori şi-au luat la pachet, să se bucure acasă, în sânul familiei de ele. De găsit s-au găsit de toate şi, chiar dacă n-a fost gură de cumpărător care să nu se plângă de cât e de scumpă ba una, ba alta, târguiala a mers ca unsă, astfel încât, la final, mulţumiţi au fost atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii.

Un loc pentru fiecare
La Pui, a fost voie bună. Oameni simpli care au vrut să profite de o zi de relaxare, fie ea şi prin puţin frig, dar şi câţiva politicieni veniţi să ia pulsul locului, s-au amestecat în mulţime. Să fi tot fost 5.000-6.000 de persoane, cu totul. Nimic nou, pentru acest gen de eveniment. Însă, chiar dacă tradiţia s-a păstrat de-a lungul anilor, ediţia din acest an a avut ceva schimbat. „Până acum, «Zilele comunei Pui» erau strâns legate de târgul desfăşurat în luna octombrie, dar cum în această perioadă este o vreme prea rece ca să apuci să te bucuri şi să te distrezi aşa cum trebuie, am mutat data evenimentului în luna august. Cum a fost în acest an, a fost foarte bine, aşa că vom miza, în continuare, tot pe luna august, pentru sărbătoarea comunei. Mă bucur că avem multe tradiţii. Simbolic pentru comunitatea noastră este şi târgul, fie cel din primăvară, fie cel din toamnă. Primăria şi Consiliul Local Pui încearcă prin organizarea anuală a acestor negoţuri, să creeze piaţă de desfacere pentru oamenii locului şi nu numai, dar şi posibilitatea de socializare”, a menţionat Victor Stoica, primarul aflat la cel de-al treilea mandat în fruntea comunităţii din Pui.

One thought on “Târg de tradiţie, la Pui

  • Si cu meseria traditionala (ciobanitul) , ce faceti????
    Vor cobori in august de pe munte??? Sau doar , asa din punct de vedere negustoresc, vrea dl Stoica sa faca un „deal”(afacere) mai bun

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura