Orăştioara de Sus

Comunitate

Orăştioara de Sus, printre campioanele la încasări

E vremea când administraţiile publice locale îşi calculează restanţele la încasări, aşa că unele încep să pună piciorul în prag, în timp ce altele trag linie. Potrivit primarului Marian Vasile Inăşescu (foto), în comuna Orăştioara de Sus nu sunt liste negre cu oameni datori şi nici necazuri cu colectarea impozitelor şi taxelor, acest lucru fiind unul cu tradiţie. Însă, câte o excepţie tot se nimereşte.

Read More
Politica si administratie

Început bun al Poliţiei Rurale

La două luni de la reorganizarea Poliţiei Rurale, se pare că toată lumea e mulţumită de schimbare. Astfel, prefectul de Hunedoara a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că nu s-au înregistrat sincope în funcţionarea acestei părţi a Poliţiei hunedorene. La rândul său, comisarul şef Marcel Zaharie, adjunct al şefului IPJ Hunedoara, a afirmat că poliţiştii patrulează în satele hunedorene, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. De fapt, singura noutate care ne-o aduce această reorganizare este că în mediul rural, se fac, începând cu 1 septembrie, patrulări 24 de ore din 24.

Read More