Deputatul Ţîmpău

Politica si administratie

Deputatul Ţîmpău se dă preşedintele PNL Deva

Deşi oficial, la nivelul PNL Deva, nu au avut loc alegeri, care să ducă la schimbarea conducerii organizaţiei, deputatul Bogdan Ţîmpău (foto) semnează ca preşedinte al liberalilor deveni, deşi este doar vicepreşedinte. Asta, după ce în toamna anului trecut a fost însărcinat cu probleme organizatorice, în locul preşedintelui PNL, Florin Oancea, dar fără să se facă şi schimbarea de funcţii.

Read More