Nicolle Ebner
„Romanian Piano Trio” (Alexandru Tomescu-vioară, Răzvan Suma- violoncel şi Horia Mihail–pian) au susţinut luni, un recital în municipiul Brad, în cadrul sărbătoririi „Serbărilor toamnei”.
Recital fără Stradivarius
Membrii “Romanian Piano Trio” sunt reprezentanţii unei noi orientări în rândul tinerilor cu studii în străinătate, aceea de a fructifica, în România, cunoştinţele dobândite peste hotare. Având deja o mare experienţă în muzica de cameră, cei trei artişti au decis să formeze un trio permanent, ideea care îi uneşte pe muzicieni fiind, pe lângă pasiunea lor reală pentru acest gen, dorinţa de a prezenta melomanilor un repertoriu larg, în bună măsură neexplorat, într-o viziune nouă şi personală. Inedită a fost prezenţa, la Brad, a lui Alexandru Tomescu, artistul care a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, pentru o perioadă de cinci ani.
Alături de brădeni, în „dosarul Muzeului Aurului”
Cei trei muzicieni au susţinut recitaluri şi discuţii interactive la Colegiul Naţional Avram Iancu, Brad şi la Casa de Cultură din municipiu, unde sala a fost arhiplină. „Mulţumim celor trei tineri, pentru clipele minunate, oferite cu o vibraţie specială”, a declarat primarul Florin Cazacu, regretând că nu a fost posibilă organizarea recitalului într-o sală mai mare. Romanian Piano Trio au fost surprinşi de modul în care s-a tranzacţionat clădirea Muzeului Aurului din municipiul Brad şi în finalul concertului de la Casa de Cultură, au considerat potrivit să semneze alături de locuitorii municipiului, memoriul privind organizarea acestui muzeu în subordinea Administraţiei Publice Locale.
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…