Concret, pianistul Horia Mihail şi al său pian călător vor poposi duminică seara la Hunedoara, la Castelul Corvinilor, iar luni seara, la Casa de cultură din Deva (ambele concerte vor fi la ora 19.00, preţ bilet: 5 lei), într-un turneu prin 12 oraşe din România, intitulat chiar aşa: Povestea pianului călător – pe urmele lui Franz Liszt. Povestea are la bază un fapt real: în urmă cu peste un secol şi jumătate, Franz Liszt ajungea în Ţările Române într-un turneu fără precedent şi venea cu pianul din vestul Europei, pentru că la noi nu existau asemenea instrumente.
Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci, a concertat cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „G. Enescu“ din Bucureşti sau cu Orchestra Naţională Radio. În Statele Unite, a fost solist al orchestrelor Boston Pops, Topeka Symphony, Boston University Symphony şi University of Illinois Symphony. În toamna anului trecut, melomanii din zona centrală a judeţului Hunedoara l-au ascultat pe Horia Mihail, împreună cu violoncelistul Răzvan Suma şi violonistul Alexandru Tomescu, toţi trei făcând parte din ansamblul Romanian Piano Trio, în cadrul festivalului MuziCastel 2010, desfăşurat la Castelul Corvinilor.
Iată ce spune despre turneu chiar Horia Mihail: „Va fi un pian de la Societatea Română de Radio (SRR), pe care l-am identificat ca fiind casabil, după care au început operaţiunile de salvare. Multe instrumente au fost casate, ceea ce este o crimă: aceste piane pot fi recuperate. SRR are nişte piane recondiţionate, pe care le poate întrebuinţa. Este în intenţia noastră să reuşim să dotăm cât mai multe săli de concert cu instrumente performante. După recitalurile în oraşele care au piane (Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu-Mureş, Iaşi) în a doua parte a turneului, de pe 17 aprilie, voi fi alături de o echipă care va mânui pianul într-un camion prin diferite oraşe. Voi călători cu pianul în patru oraşe în care nu există un instrument performant: Hunedoara, Deva, Alba Iulia şi Dumbrăveni.”
Concertele vor cuprinde în exclusivitate lucrări de Franz Liszt, iar la finalul turneului, pianul va fi donat comunităţii din Mediaş.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…
View Comments
Multumiri pentru informatii !!
in anul liszt, un concert de pian in deva!!!! multumim!