„Câştigãm 10 procente, în judeţul Hunedoara”

 

 Nicolle Ebner

Peremiştii hunedoreni sunt la fel de încrezători, ca întotdeauna, în candidatul lor, Corneliu Vadim Tudor, care, în lupta pentru preşedinţie, pare că nici nu are nevoie de această campanie electorală, pentru a fi ales. Poate de aceea, cel puţin în reşedinţa de judeţ, nu se prea văd afişe electorale cu candidatul PRM la preşedinţia României.

Este posibil şi mai puţin, şi mai rău
Conducerea PRM Hunedoara anunţase încă de acum două săptămâni că nu are bani pentru campania electorală, dar asta nu a afectat optimismul peremiştilor şi credinţa acestora în victoria lui Vadim Tudor. „Vrem să câştigăm, în judeţul Hunedoara, cel puţin 10 procente din opţiunea electoratului. Nu cred că va fi foarte greu, pentru că lumea este din ce în ce mai nemulţumită, iar Vadim poate să facă o figură foarte bună, în această conjunctură. Şi asta, pentru că hunedorenii s-au săturat de aceiaşi politicieni, care au fost şi care încă se perindă la conducerea ţării. Ca hunedorean, eu sper din tot sufletul că şi concetăţenii mei au înţeles că ne aşteaptă şi «mai puţin, şi mai rău», dacă nu schimbăm ceva în viitorul nostru. Hunedorenii, oameni obişnuiţi, au ajuns la fundul sacului şi nevoia îi va împinge să voteze în consecinţă, de aceea, afirm că 10 la sută dintre ei vor vota cu Vadim Tudor, preşedinte. Suntem de acord că toate campaniile electorale de până acum, inclusiv cea începută de câteva zile, zgomotoase şi foarte costisitoare, o să-i coste cu vârf şi îndesat pe cei care au aruncat România în haos”, a declarat consilierul judeţean Victor Leu (foto), vicepreşedintele organizaţiei municipale PRM Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago