Suma imensă încasată de personalul medical pentru sporul de Covid
Personalul medical care îngrijește pacienți bolnavi de COVID-19 sau care este implicat direct în transportul, recoltarea probelor biologice/testarea rapidă, evaluarea și diagnosticarea acestora beneficiază de spor pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 55 la sută până la 85 la sută. Așa „suna” decizia guvernanților, imediat după declanșarea pandemiei.
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat cât au câștigat în plus, medicii, asistentele, infirmierele, personalul medical în general, în acești doi ani îngrozitori, la Spitalul Județean de Urgență Deva și Spitalul municipal din Hunedoara.
Astfel, la unitatea medicală din Deva, suma totală plătită personalului medical pentru sporul de Covid, de 85 la sută
din salariul de bază, se ridică la 23,6 milioane de lei. Pe lună, 610 salariați de aici au luat acest spor, pentru timpul efectiv lucrat cu pacienții Covid. Lunar, suma este de 842.000 de lei. În prezent, la Spitalul Județean de Urgență sunt 1.280 de angajați. La spitalul din Hunedoara, situația este asemănătoare, adică tot peste 23 de milioane de lei s-au plătit pentru acest spor, pentru 546 de salariați. Aici sunt 1.136 de angajați. Ideea este că banii de Covid nu s-au mai dat din luna mai. Însă, din această lună, sporul a revenit, este tot de 85 la sută din salariul de bază, dar are altă denumire. (S. Popa)
Si atunci ne intrebam de ce se faceau comunicatele cat mai apocaliptice? Cum „eroii din linia1 luptau cu virusul ucigas”? De la inceputul ”pandemiei” s-a stiut care este tinta:BANII!!!