Actualitate

Suitã de spectacole şi jocuri sportive la Veţel

vetel (1)Magdalena Şerban

Peste weekend, la Veţel au răsunat cântecul popular şi muzica uşoară. S-a jucat fotbal, s-a dansat pe rupte, s-a mâncat pe săturate, însă cel mai important lucru e că lumea s-a simţit bine la această a IX-a ediţie a „Zilelor Comunei”, organizată de Primărie, Consiliul Local  şi Asociaţia Sportivă Unirea din Veţel.

Primele două zile au fost „de foc”
Şi în acest an, platoul din faţa administraţiei publice a găzduit manifestările dedicate comunităţii, fiilor satului şi tuturor oaspeţilor veniţi pentru petrecere. Vineri, cu prilejul împlinirii a trei ani de la înfiinţare, Ansamblul „Cununa Veţelului” a susţinut spectacolul aniversar „A treia primăvară”, acesta fiind urmat de momente artistice semnate de Ansamblul Mureşana din Brănişca, Ansamblul Flori Mureşene din Simeria, Ansamblul Junii Crişului din Dieci (jud. Arad), solişti ca Adriana Ştefan, Costi Deoancă, Andrada Cerna, Gabi Nicolae, Letiţia Mihuţiu, Ionuţ Lupuţ, Alina Danc, Ovidiu Pîs, Lorena Cheregi şi instrumentiştii Dani Balea, Petrică Balea, Dorinel Suba, Laurenţiu Sav, Radu Gherman, Andrei Olari şi Fane Purţuc.
Întrecerile sportive de sâmbătă i-au îndemnat pe iubitorii de fotbal să participe la competiţiile desfăşurate pe stadionul din Veţel. Aici au susţinut meciuri cei mici care activează în cadrul Asociaţiei Sportive Unirea Veţel, născuţi între 2003 şi 2006, şi s-au făcut noi înscrieri pentru talentele locale. Mai apoi, a venit rândul seniorilor să joace în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Cupei Comunei Veţel la fotbal. S-au întrecut echipele satelor Veţel, Mintia, Leşnic şi Muncel. Câştigătorii cupei au fost jucătorii din Veţel, care s-au impus în faţa celor din Muncel cu scorul de 2-0. În finala mică, Leşnicul a bătut Mintia cu 4-0. În funcţie de rezultatele înregistrate, echipele au fost recompensate cu mingi, cupe şi diplome. În cazul celor mici, ambele echipe participante s-au ales cu diplome şi mici atenţii. De asemenea, pe terenul sintetic din Leşnic s-a disputat un meci amical între Old Boys.
Sâmbătă seara a fost dedicată muzicii uşoare şi pop-rock. Au cântat pe scenă interpreţii Marius Trif, Mona Drăghici, Andrei Ilea şi trupa Strong Band. Însă, fără îndoială, capul de afiş al serii a fost cunoscuta şi îndrăgita interpretă Cristina Vasiu, finalistă la ediţia naţională a Eurovision, care a susţinut un show electrizant, răsplătit cu numeroase aplauze de fanii ei şi de toţi cei prezenţi în faţa scenei din Veţel.

Duminica premierilor
Şase cupluri care au împlinit cinci decenii de căsnicie au fost premiate de primarul Ioan Henţiu (medalion), fiindu-le dăruite câte o diplomă, un buchet de flori şi o sumă e bani, iar 25 de elevi care au avut rezultate foarte bune la învăţătură, la olimpiade sau în cadrul competiţiilor sportive la care au luat parte, au fost, de asemenea, premiaţi de administraţia locală, tot cu diplome şi bani.
După festivitate, recitalurile interpreţilor de muzică populară Ana Maria Stana, Alexandru Vasiu, Oana Noja, Raul Cega, dar şi prestaţiile Ansamblului Focloric „Cununa Veţelului” şi ale Ansamblului Kelen Amentza au adus mult antren, lumea punându-se pe distracţie. Acompaniamentul Orchestrei Petrică Viţa a dovedit, încă o dată, măiestria artistică a membrilor săi.
Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii şi o nedeie cu renumiţii Ramona Viţa, Petrică Viţa şi Petrică Miulescu Irimică.
„Nefiind exagerat de cald, ne-am bucurat de o vreme numai bună pentru spectacole, deşi ploaia ne-a ameninţat din când în când, dar cel mai mult ne-am bucurat de o prezenţă numeroasă. Doresc să le mulţumesc colegilor din primărie şi consiliul local pentru implicare în organizarea evenimentului şi consătenilor pentru că au luat parte la acţiunile noastre. Vreau să le urez tuturor sănătate, putere de muncă soldată cu împliniri şi să ne vedem cu bine la următoarea ediţie”, ne-a declarat, la faţa locului, Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura