Studenti americani la Vata de Jos

Totul a început în noiembrie anul trecut, când doi profesori ai Universităţii Purdue din statul american Indiana, Mark Rusell şi Paul Ebner, cu specializare în zootehnie,  veniţi la Vaţa de Jos, au propus un parteneriat bazat pe un program de cunoaştere a agriculturii şi zootehniei.

Găzduiţi de familii din sat
Astfel, de vinerea trecută, comuna este gazda a 18 studenţi din Statele Unite ale Americii, veniţi să cunoască detaliile vieţii dintr-o comună hunedoreană. Acestora li s-au alăturat trei profesori (dintre care doi sunt cei menţionaţi mai sus) şi şase studenţi români din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Organizaţi în şase grupe (fiecare grupă este compusă din trei studenţi americani şi unul român, pentru o comunicare mai uşoară), aceştia şi-au intrat repede în atribuţii, fiind găzduiţi de câte o familie de localnici.
Cazarea, masa şi tot ceea ce a implicat şederea studenţilor la Vaţa sunt susţinute de familiile implicate. Alături de acestea, oaspeţii au putut vedea cum se munceşte într-un sat românesc, au participat la activităţi veterinare specifice creşterii animalelor, au vizitat stâna, iar ieri s-au putut bucura, printre altele, de apa rece a Văii Ciunganilor, de-a lungul căreia au desfăşurat o activitate de ecologizare. Dotaţi cu saci menajeri, s-au dovedit a fi foarte conştiincioşi în munca depusă, ignorând căldura apăsătoare a unei zile fierbinţi.

Oameni ospitalieri şi o zonă minunată
Fascinat de frumuseţea zonei, profesorul Mark Rusell ne declară că: ,,Vaţa este un exemplu frumos al culturii româneşti, oferindu-ne multe de învăţat. Am descoperit aici oameni foarte prietenoşi”. Paul Ebner este impresionat şi el de ospitalitatea oamenilor de aici. „Am descoperit cât de frumos este să trăieşti într-o astfel de zonă, iar localnicii înţeleg importanţa vieţii de la sat”, ne-a spus el.
Voioşi din fire şi cu zâmbetul deschis la orice pas, studenţii s-au simţit bine la Vaţa. Katie Harrell, una dintre studente, ne-a mărturisit că ,,deşi lucrează în gospodăria la care este cazată, în jur de patru ore/zi, alături de gazdă, chiar şi timpul rămas liber din restul zilei preferă să şi-l petreacă tot alături de familia respectivă”.
Edilul şef al comunei Vaţa de Jos, Milu Folescu, ne-a vorbit de avantajele oferite de Heifer România şi de schimburile frumoase la baza cărora se află şi acest program. ,,Preconizăm ca în luna noiembrie a acestui an, un alt grup american va putea să se bucure de acest proiect. Locuitorii din Vaţa s-au dovedit a fi receptivi şi foarte interesaţi de acest schimb, mai mult decât la nivel de cunoaştere, motiv pentru care le mulţumesc”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare