Strigătul unui medic specialist medicină de urgență
După scandalul amenințărilor trimise pe mail la adresa personalului medical de la Secția de Urgență a Spitalului Județean de urgență Deva, unii medici au luat atitudine, oripilați de ce le trece unora prin cap. Supuși stresului de zi cu zi, cu pacienții sosiți la Urgență, medicii și asistentele mai trebuie acum să facă față unor amenințări chiar cu moartea trimise de un iresponsabil.
„Mai poate profesa cu empatie?”
„Cât de altruist și bonom să fii ca medic când un individ descreierat (a se vedea amenințarea la adresa colegilor din UPU SMURD DEVA) te amenință absolut gratuit cu moartea, implicit îți amenință familia și copiii trimițând din profunda lașitate aceste amenințări pe email??? Oare cineva dintre voi mai puteți crede că un medic amenințat gratuit (precum și familia lui) cu moartea mai poate profesa cu empatie? Ce empatie să mai ai ca medic când pacientul sau un aparținător psihopat și mai ales un mare laș sau un mare descreierat te amenință în asemenea hal? În locul colegilor din UPU Deva nu i-aș mai consulta până când nu se vor asigura servicii reale de pază și protecție implicit depistarea de către serviciile STS a celui care a transmis amenințări cu maltratarea și moartea la adresa personalului medical. Ce servicii STS avem??? Ar trebui să fie căutat autorul acestor amenințări și el să fie pedepsit, căci nu merita să trăiască asemenea criminali în libertate!”, este strigătul unui medic specialist medicină de Urgență, dr. Elena Anca Mornea.