Sport

Steluţele gimnasticii, în concurs la Deva

Ciprian Marinuţ

Cele mai talentate gimnaste din ţară de la categoriile de junioare III, II şi I se vor întrece pentru cele 60 de medalii puse în joc la Campionatul Naţional Individual al Junioarelor la Deva, în perioada 25-27 octombrie, a anunţat, ieri, Federaţia Română de Gimnastică.

A cincea ediţie consecutivă sub „Cetate”
Sezonul competiţional de toamnă al gimnasticii româneşti va începe la Deva, prin disputarea Campionatului Naţional al Junioarelor. Din 2008, de când a revenit în oraşul cu cetate, competiţia rezervată gimnastelor de viitor ale României s-a disputat an de an în Sala Sporturilor din municipiu, în organizarea CNS CSS „Cetate”. Ediţia 2012 va avea loc în perioada 25-27 octombrie, iar cei de la clubul devean vor să fie gazde perfecte şi să obţină un număr cât mai mare de medalii. „Este al cincilea an consecutiv când primim rolul de gazde şi de organizatori ai Campionatelor Naţionale şi dorim să ne achităm perfect de sarcini. În plus, ne propunem să obţinem un număr cât mai mare de medalii şi să facem din competiţie un spectacol cât mai atractiv pentru public”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Cluburi multe şi arbitre de top
La startul competiţiei, şi-au anunţat prezenţa gimnaste junioare de la toate cluburile importante din ţară, precum şi componentele Lotului Naţional care se pregăteşte chiar la Deva. Astfel, în lupta pentru medalii, vor intra sportive de la: Farul Constanţa, CSS Buzău, CS Oneşti, CSS Sibiu, CS Dinamo, CSS 7 Dinamo, CSS Triumf Bucureşti, CSS 2 Bucureşti,  CSS Galaţi, CSS 1 Timişoara, CSM Bacău, CSS Bârlad, CSS 1 Constanţa, CSS Focşani, CS Petrolul Ploieşti, Steaua Bucureşti, CNS CSS Cetate Deva şi Lotul de Junioare al României.
Duelul pentru medalii va fi oficiat de o serie de arbitre cu o excelentă reputaţie naţională şi internaţională, precum: Vasilica Agop, Alice Gheorghiu, Liliana Plişca, Mariana Câmpeanu, Anca Drăghici, Eliza Stoica, Angela Cacoveanu, Olga Didilescu, Carina Franiov, Gabriela Roibu, Clementa Garabet, Mirela Szmerjai, Gina Gogean, Adriana Lescovar, Doina Olaru, Dorina Olaru, Mariana Tomceanu şi Ana Maria Zaharia.
Cu detalii despre program, surprizele pregătite de deveni şi aspectul financiar al competiţiei vom reveni în pagina sport de mâine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura