Comunitate

Start, din nou, la concursul „Citești și câștigi”

Începând de ieri, echipele de elevi înscrise la concursul județean de cul­tură generală „Citești și câștigi!”, ajuns în acest an la cea de-a IX-a ediție, au intrat în competiție.
Organizat de colectivul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hune­doara – Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, acest concurs se bucură de o prețuire aparte.

Tezaurul de cunoștințe
„De la an la an, atât elevii și profesorii, cât și publicul (care poate urmări în di­rect confruntările dintre echipele celor 22 de licee înscrise în concurs), iau parte la o competiție care are la bază pro­mo­varea unui obicei foarte sănătos: cititul! Într-o lume aflată în continuă trans­formare, în care tehnologia tinde să acapareze existența noastră, a tuturor, cititul rămâne una dintre preocupările de care nu trebuie să uităm: ne îm­bo­gățește tezaurul de cunoștințe, fiind baza temeliei culturii generale a fiecăruia dintre noi!
Îi felicit încă de acum pe toți con­cu­renții, pentru că toți au de câștigat din această experiență și îi încurajez pe tineri să treacă zilnic pragul Bibliotecii Ju­dețene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva pentru a descoperi fascinanta lume a cărții. Felicit colectivul condus de managerul bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, pentru modelul exemplar în care organizează această competiție unică în România!”, a spus Costel Avram, admi­nis­tratorul public al județului.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura