Start de sezon promiţător

25 ianuarie 2015 | 1 Comentariu | Publicat in: Sport

11 x 2  Florentina+Marincu+IAAF+Ciprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu (foto), de la CNS „Cetate” Deva,  a început în forţă sezonul competiţional al anului 2015, câştigând proba de săritura în lungime din cadrul primei etape de Grand Prix a Campionatului Naţional de Seniori, tineret şi juniori I. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe s-a impus, în competiţia disputată la finalul săptămânii, la Bacău, cu o performanţă de 6,66 metri, fiind la un singur centimetru distanţă de recordul european şi naţional de sală (6,67 metri) care îi aparţine, din anul 2014.

Rezultat excelent, după accidentare
Aflată la primul concurs oficial după accidentarea din 2014, care a scos-o din circuit mai bine de jumătate de an, Florentina Marincu pare în cea mai bună formă. Atleta de 19 ani, din Şoimuş a triumfat în proba în care în 2013 devenea campioană mondială la nivel de junioare II,  cu un „zbor” de 6,66 metri. Pe locurile următoarea s-au clasat două senioare: Mihaela Sandu (CSM Bucureşti, 25 de ani) cu 6.06 metri şi Beatrice Puiu (CSM Bucureşti, 29 de ani) cu 6.04 metri. Florentina s-a descurcat excelent şi în calificările cursei de 60 de metri, ocupând locul doi cu timpul de 7.58 secunde, după Ana Maria Roşianu (CSM Craiova, 22 de ani) cu 7.57. Roşianu a câştigat apoi şi finala cu 7.63 secunde, iar Marincu a fost descalificată, pentru start ratat. Antrenorul Nicolae Alexe consideră că rezultatele Florentine la primul concurs din 2015 sunt excelente. „Am avut unele emoţii, pentru că era primul concurs al Florentinei după accidentare, dar lucrurile au mers mai bine decât ne aşteptam. Săritura de 6,66 metri este la numai un centimetru de recordul european şi naţional de sală (6,67 metri) care îi aparţine Florentinei din 2014 şi în mod normal trebuia să ajungă la acest nivel după încă două-trei etape de Grand Prix. Sincer, nici nu ne doream să facă un nou record acum, pentru că ar fi trebuit să plece direct la Bucureşti, după concurs, pentru testul doping, ca să poată fi omologat recordul. Rezultatul e unul excelent şi ne dă speranţe pentru o calificare şi o participare cu succes la Campionatul European de senioare, în sală, care va avea loc la Praga, în perioada 6-8 martie. La 60 de metri a început perfect, dar a ratat podiumul pentru că a ciupit startul în finală, din dorinţa de a câştiga. Oricum, importantă pe plan internaţional pentru Florentina e proba de săritură în lungime. La triplusalt nu a concurat, deoarece această probă se suprapune cu cea de 60 de metri, iar în sezonul de sală vom insistat doar pe lungime şi viteză”, a spus Nicolae Alexe.
La prima etapă de Grand Prix a Campionatului Naţional de sală, disputată la Bacău, sâmbătă şi duminică, au luat startul aproximativ 300 de sportivi.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Sitoianu Ioan Cristi spune:

    suses in noul an competițional Felcitari FLORI

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Înfrângere discutabilă, cu runde „negre” la final

Pugilistul devean Bogdan Juratoni (foto) a fost învins, scor 169-173, de francezul Michel Tavares, în „finala mică” a categoriei 75...

Aplicaţia săptămânii: Wizz

Aplicaţia Wizz a fost creată de compania aeriană maghiaro-poloneză Wizz Air, companie de tip low-cost axată pe zboruri în Europa...

Mai multe controale, mai puţine nereguli găsite

Anul trecut, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara au avut o activitate intensă, dar au depistat puţine...

Închide