Sport

Start de an pe locul I, dar departe de record

11  x 2 Andrei-Deliu-Saritura-PrajinaCiprian Marinuţ

Răzvan Deliu, legitimat la SCM Deva, a câştigat proba de săritura cu prăjina la „Cupa Bistriţa”, prima competiţie atletică a anului, desfăşurată în perioada 17-18 ianuarie, la Bacău. Sportivul antrenat de Florin Bucur s-a impus cu un „zbor” de 4,40 metri, însă a fost departe de recordul naţional de sală de 5.15 metri pe care îl are în palmares.

Condiţii improprii de pregătire
Clasat pe locul nouă în topul celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2014, la probe olimpice, Răzvan Deliu a început competiţia care a dat startul sezonului autohton indoor cu salt reuşit peste ştacheta înălţată la 4,20 de metri. Au urmat o ratare la 4,30 metri, un „zbor” reuşit la 4,40 de metri şi alte şase ratări la 4,50 metri şi 4,60 metri. Chiar şi aşa, atletul antrenat de Florin Bucur a câştigat competiţia, el fiind urmat în clasament de Răzvan Dobre (CSM Giurgiu) cu 4,20 metri şi Sebastian Scânteianu (LPS Iaşi) cu 3,50 metri. Performanţa absolută a atletului de la SCM Deva a fost influenţată negativ de condiţiile improprii de pregătire. „De regulă, Andrei se pregăteşte la Bucureşti în unica sală din ţară care are un sector performant pentru săritura cu prăjina, însă la finalul anului şi la începutul lui 2015, sala a fost închisă pentru reparaţii. În aceste condiţii, Andrei a făcut doar pregătire fizică, fără a putea efectua şi pregătire specifică şi sărituri cu prăjina. Astfel, e nevoie de timp şi de unele competiţii pentru ca el să revină la performanţele de anul trecut sau chiar să le depăşească”, a spus antrenorul Florin Bucur.

Alte două medalii hunedorene
Atletismul din judeţ a mai avut doi reprezentanţi pe podium în cadrul aceleiaşi competiţii. Mihai Patrick Petre, de la CSS Hunedoara, a câştigat proba de 60 de metri a juniorilor III, cu un timp foarte bun de 7.53 secunde, iar Sarah Scurtu, tot de la CSS Hunedoara, s-a situat pe locul doi în cursa de 60 de metri a junioarelor III, cu 8,59 secunde. Ambii sportivi de la CSS Hunedoara sunt antrenaţi de Florin Bucur.
„Cupa Bistriţa”, ajunsă la ediţia cu numărul 30, a adunat la start aproximativ 400 de atleţi din toată ţara, întrecerea fiind rezervată, în principal, seniorilor şi tineretului, fiind admise, însă, şi categorii de vârstă mai mici, inclusiv juniorii III. Fără discuţie, având în vedere performanţa înregistrată, vedeta concursului a fost Beatrice Puiu (CSM Bucureşti), care a reuşit să adune 4.121 puncte la pentatlon.
Următoarele competiţii pe plan intern vor fi etapa I a Campionatului Naţional de  seniori, tineret şi juniori 1 şi Campionatul Naţional Universitar, care vor avea loc la finalul săptămânii, 24-25 ianuarie, la Bacău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura