Sport

Start cu dreptul în retur

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans au câştigat, fără emoţii, cu scorul de 37-22 (18-7), partida din deplasare cu Naţional Braşov din prima etapă a returului Diviziei A, seria B. Cu 10 victorii din 11 partide disputate, echipa patronată de Marian Muntean continuă să ocupe locul secund în clasament în urma liderei CSM Bistriţa, care are punctaj maxim.

Victorie fără emoţii
Echipa pregătită de Adrian Palko a repetat aproape perfect şi la Braşov istoria meciului tur câştigat acasă, la 20 de goluri diferenţă, cu scorul de 45-25 (24-12). Naţional Braşov, grupare aflată pe locul opt în clasament, a fost o pradă facilă pentru Cetate, astfel că echipa din Deva s-a impus la 15 goluri diferenţă, 37-22, şi în sala „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov. De remarcat că în prima repriză, defensiva de la Cetate a funcţionat aproape perfect, astfel că gazdele au marcat doar şapte goluri, în vreme ce devencele au punctat de 18 ori.
Cetate are ca obiectiv în acest sezon revenirea în Liga Naţională, dar promovarea directă este o misiune dificilă, întrucât principala rivală, lidera clasamentului, CSM Bistriţa, are punctaj maxim şi a transferat multe jucătoare experimentate. Totuşi, Cetate are şi varianta promovării de pe locul secund prin participarea cu succes la turneul de baraj cu ultimele clasate în Liga Naţională.
În returul Diviziei A, seria B, Cetate Devatrans mai are de disputat următoarele partide: 23 ianuarie, etapa 13: CSU Oradea, acasă, în tur 37 – 25; 30 ianuarie, etapa 14: ACS Avram Iancu Arad, deplasare, în tur 50 – 14; 13 februarie, etapa 15: SCM Piteşti, acasă, în tur 39 – 24; 20 februarie, etapa 16: SC Mureşul Tg. Mureş, deplasare, în tur 33 – 22; 27 februarie, etapa 17: CSM Slatina, acasă, în tur 34 – 25; 5 martie, etapa 18: CSU Reşiţa, deplasare, în tur 33 – 22; 25 martie, etapa 19: ACS Sepsi Sf. Gheorghe, acasă, în tur 39 – 27; 30 martie, etapa 20: CSU de Vest Timişoara, deplasare, în tur 36 – 17; 9 aprilie, etapa 21: CSM Bistriţa, acasă, în tur 23 – 31; 23 aprilie, etapa 21: stă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura