Sport

Start cu dreptul în amicale

11 x 3 ciprian pepenar a marcat primul gol al anului pentru FC Hunedoara

FC Hunedoara, lidera turului în Liga a III-a, seria a V-a, s-a impus cu 2-0 în faţa echipei Jiul Rovinari (locul 5 în C4), în primul meci amical al anului, disputat de negru-albaştri, sâmbătă, în deplasare.

Două săptămâni de pregătire, două goluri

La mai puţin de 14 zile de la începerea pregătirilor pentru retur, echipa antrenată de Marius Opric a dat tonul la meciurile amicale de pregătire. Hunedorenii au început cu o victorie, câştigând cu 2-0 partida disputată pe teren sintetic în compania grupării Jiul Rovinari, ocupanta locului patru în seria a IV-a a Ligii a III-a. Cele două goluri au fost reuşite de Ciprian Pepenar şi Ionuţ Radu, în prima repriză. FC Hunedoara a început partida cu următoarea formulă de echipă: A. Ilie – Dosan, Cuciula, Ambruş, Trăşcan – Vişan, Vajda – R. Cristian, Făgărăşanu, Pepenar – Nicula. Pe parcursul primei reprize, dar şi după pauză, antrenorul Marius Opric a rulat întreg lotul avut la dispoziţie. Au debutat astfel, neoficial la hunedoreni, noile achiziţii Grozoni şi Drăgoescu şi a revenit Vîrtan, refăcut după accidentarea suferită în debutul sezonului.

Amicale tari, numai în deplasare

În continuarea perioadei de pregătire, hunedorenii vor mai susţine şase meciuri test, toate în deplasare. „Ne-am programat toate amicalele în deplasare, întrucât cele mai grele examene din retur vor fi pe teren străin”, a spus Marius Opric, antrenor principal FC Hunedoara. Următorul amical e programat sâmbătă, 2 februarie, când negru-albaştrii vor juca fie cu CS Ineu (locul 1 în L4 Arad), fie cu UTA Arad (locul 5 în B2), după care lotul hunedorean va pleca, pentru perioada 10-23 februarie, într-un cantonament în staţiunea Băile Felix. În cadrul acestui stagiu de pregătire centralizată, FC Hunedoara va întâlni formaţiile Kinder Paleu (locul 1 în L4 Bihor), în 12 februarie, Crişul Sântandrei (locul 3 în L4 Bihor) şi Corona Braşov (locul 1 în B2), în 19 februarie. În ultimul joc din perioada de pregătire, FC Hunedoara se va duela cu FC Bihor (locul 8 în B2), în 27 februarie. Returul campionatului Ligii a III-a, Seria a V-a va începe vineri, 1 martie, cu meciurile etapei a XIV-a. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura