Sport

Start bun pentru hunedoreni la C.N. de şah

Ciprian Marinuţ04 x 1 andrei secrieru sah

Patru dintre cei 13 jucători de la cluburile din judeţ prezenţi la Campionatele Naţionale de şah pentru juniori au rezultate bune după primele patru runde disputate. Cel mai bine clasată este Daria Vişănescu (fete 20 de ani), de la Clubul de şah Deva, dar poziţii şi punctaje bune mai au Andrei Secrieru (foto, CS Vulcan, băieţi 12 ani), Oana Magdalena Şchiopu (CS Vulcan, fete 10 ani) şi Dragoş Vişănescu (CS Deva, băieţi opt ani).
Multiplă campioană a României, Daria Vişănescu a început competiţia cu un eşec în faţa Ioanei Gelip (Poli Iaşi), însă apoi a obţinut două victorii şi o remiză, ocupând în prezent locul doi în ierarhie după patru runde. Reprezentantul CS Vulcan, Andrei Cristian Secrieru (băieţi 12 ani), a totalizat trei puncte după patru runde şi ocupă locul şapte în clasamentul grupei sale de vârstă. Demn de remarcat este că Andrei a reuşit să obţină o remiză valoroasă cu piesele negre cu fostul vicecampion european, David Gavrilescu (candidat de maestru, Elo 2194) legitimat la Medicina Timişoara. Pe un loc bun, 10, cu trei puncte din patru posibile, se află şi Oana Magdalena Şchiopu la categoria fete 10 ani. În fine, tot trei puncte din patru posibile are şi Dragoş Vişănescu (fratele Dariei), la categoria opt ani, iar cu acest bilanţ, el se clasează momentan pe locul 20.
Clubul de şah Deva este reprezentat de nouă jucători, CS Vulcan mizează pe trei, iar CSM Jiul Petroşani a trimis o singură jucătoare la această competiţie a şahului juvenil. La Campionatele Naţionale de şah pentru juniori care au loc în perioada 30 martie – 9 aprilie, participă peste 500 de jucători, la şapte categorii de vârstă, între opt şi 20 de ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura