Actualitate

Stagiunea teatrală începe în forță la Petroșani

Adriana Năstase

Noua stagiune a Teatrului Dramatic I.D. Sîrbu din Petroșani se deschide în 24 sep­tembrie cu premiera „D’ale carnavalului” de Caragiale, în regia lui Alexandru Grecu (Chișinău).

Niciodată la ceea ce este
Între 26 și 30 septembrie, regizoarea Muriel Manea va susține un workshop de dezvoltare profesională cu actorii teatrului, dedicat aprofundării tehnicilor de mișcare scenică. A doua premieră a stagiunii va fi în 30 septembrie. Este vorba de „Dansul mor­ții” de Strindberg, în regia lui Ovidiu Radu. Din distribuție fac parte Dorin Ceagoreanu, Oana Lorena Crișan și Daniel Cergă. „Dansul morții poate fi considerat un text-studiu care ne vorbește despre relația de cuplu și modul în care ea suferă modificări pe parcursul anilor, chiar deceniilor. Piesa zugrăvește un univers în care fantomele trecutului și nălucile viito­rului sunt mult mai importante decât timpul prezent, totul raportându-se la ce a fost și la ce va fi, niciodată la ceea ce este”, afirmă regizorul Ovidiu Radu. În 1 octombrie va avea loc, la Deva, în curtea Palatului Administrativ, prima premieră pentru copii, cu Frozen – Regatul de gheață, în regia lui Dan Mirea, în cadrul Nopții bibliotecilor (de la ora 18).
Următoarea premieră se va juca în 8 oc­tombrie. Celebra comedie clasică „Avarul”, de Moliere, este montată de MC Ranin și marchează Anul Moliere, sărbătorit la nivel mondial, la 400 de ani de la nașterea marelui dramaturg francez. Din distribuție fac parte Oana Liciu-Gogu, Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Mihai Sima, Izabela Badovics ș.a.
Din actuala stagiune, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” are trei actori noi, tineri: Patricia Buraga (absolventă de actorie la Sibiu, la clasa cunoscutei actrițe Ofelia Popii), Andrei Șchiopu, absolvent UNATC București – ambii originari din Valea Jiului și Robert Vladu, care și-a făcut studiile la Universitatea din Craiova. Toți vor debuta ca profesioniști pe scena de la Petroșani.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura